Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Riscul de a candida la preşedinţia Franţei

Publicat in rfi, luni 9 ianuarie 2012 ·

François Hollande, candidatul Partidului Socialist Francez şi numărul unu al opoziţiei de la Paris, a fost ameninţat zilele trecute cu moartea printr-un apel telefonic. Plecând de la acest fapt divers, vom vedea cum se protejează candidaţii francezi la viitoarele prezidenţiale.

Vasile Damian rezumă o amplă anchetă publicată de ziarul Le Parisien:

Niciun text, nicio lege nu prevede ca un candidat la funcţia supremă să fie protejat în vreun fel. În realitate însă, principalii pretendenţi la preşedinţia Franţei cer să beneficieze de sprijinul serviciului de protecţie a înaltelor personalităţi - echivalentul francez al SPP-ului. Acest serviciu este format dintr-un grup de 760 de poliţişti specializaţi şi antrenaţi pentru o singură misiune: aceea de a proteja un politician sau un candidat. Când acesta este de exemplu la un miting, poliţiştii îi asigură protecţia, dar de securitatea întrunirii se ocupă alţii, de cele mai multe ori serviciul de ordine al partidului. Poliţiştii din serviciul de protecţie sunt de asemenea prezenţi, organizează deplasarea şi sosirea candidatului într-o gară sau într-un aeroport, eventual schiţeaza parcursul acestuia în funcţie de zonele de risc.

Cea mai mare ameninţare rămâne individul izolat, dornic să se afirme. Socialiştii Lionel Jospin, Ségolene Royal şi Jean-Pierre Chevenement sau centristul François Bayrou au fost, în trecut, ţintele unor atacuri cu sos de roşii sau tarte cu cremă - bancuri de adolescenţi care scot însă la lumină o serie de breşe. "Cel care reuşeşte să-i pună unui candidat o prajitură pe faţă îi poate înfige şi un cuţit în spate", rezumă un poliţist citat de Le Parisien.

În ciuda riscurilor, anumiţi candidaţi se opun unei prezenţe poliţieneşti, fie din raţiuni ideologice, fie că sunt sceptici şi preferă să se bizuie pe propriul serviciu de pază. Socialistul François Hollande a fost de exempl

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum o ora
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 2 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 3 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 4 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 5 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 2 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

10°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°