Franţa şi Germania îşi reiau în acest început de an consultările la cel mai înalt nivel pe fond de disensiuni în privinţa unei reforme care ar fi trebuit să federalizeze întreaga Europă: cea a taxei pe tranzacţiile financiare. Am putea numi această idee drept o reformă de bun simţ, primul pas în direcţia moralizării junglei financiare planetare, un prim fundament pentru introducerea unor reguli umane şi echilibrate într-un spaţiu ieşit de sub control, opac, obscur, marcat de o viziune pe termen scurt: pieţele financiare.

De ce nu poate fi însă aplicată această măsură despre care se vorbeşte de ani de zile?

Matei Vişniec:

Această idee luminoasă, generoasă, de o simplitate debordantă, sună cam aşa: dacă tot sunt deplasate de colo-colo pe pieţele financiare sume colosale, de ce să nu impunem un mic impozit, o taxă de 0,5 sau 1% de exemplu pe fiecare tranzacţie financiară? Pentru cei care câştigă milioane şi milioare de dolari sau de euro, această taxă ar fi ca o picătură într-un ocean. Pe ansamblul planetei sau al Europei însă, sumele degajate ar putea fi de o mare utilitate, pentru programe diverse, începând cu eradicarea foametei pe glob, de exemplu.

Culmea este că ideea vine din spaţiul anglo-saxon şi a fost lansată încă din 1972 de economistul britanic James Tobin, laureat al premiului Nobel pentru Economie, de unde şi numele ei, taxa Tobin. Ei bine, timpul trece, discuţiile în jurul acestei idei se inflamează, se mai sting din când în când şi apoi revin în actualitate, dar nimic concret nu s-a făcut. În Europa, Suedia a încercat totuşi aplicarea acestei măsuri, în 1984. Guvernul suedez a fost însă obligat să renunţe la taxa Tobin în 1990, întrucât sumele obţinute erau, pe de o parte, extrem de modeste, în timp ce fuga capitalurilor în străinătate devenise îngrijorătoare.

Pentru că aceasta este realitatea: operatorii domeniului fi