Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Niculae, primele acuzaţii oficiale

Publicat in Romania Libera, luni 9 ianuarie 2012 ·

Omul de afaceri Ioan Niculae , patronul InterAgro, a fost citat pentru a se prezen-ta astăzi în faţa procurorilor DIICOT (Investigarea Criminalităţii Organizate) în dosarul de subminare a economiei naţionale în care sunt cercetate 40 de per-soane, printre care fosta şi actuala conducere Romgaz, precum şi mai mulţi se-cretari de stat din Ministerul Economiei, au declarat pentru RL surse judiciare.

Astăzi şi mâine sunt aşteptate la DIICOT ultimele cinci persoane învinuite de procurori în dosarul gazelor.

Potrivit aceloraşi surse, lui Niculae i se vor aduce la cunoştinţă acuzaţiile, firmele sale fiind principalele beneficiare ale măsurilor nelegale luate de şefii Romgaz şi de doi foşti miniştri ai Economiei, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu. Mai exact, procurorii DIICOT spun că cele şase combinate chimice deţinute de Niculae ar fi luat ilegal de la stat gaz la preţ preferenţial.

Afacerea a început în perioada 2006-2008, când ministru al Economiei era Varujan Vosganian, care a aprobat, semnat şi susţinut în Guvern, alături de trei secretari de stat, şase ordine cu privire la reducerea comercială pentru Interagro. Aceste ordine ministeriale au fost astfel întocmite încât Interagro să se plieze cu prioritate pe condiţiile impuse, au declarat pentru RL surse judiciare.

De altfel, presimţind parcă faptul că urmează să răspundă în faţa procurorilor, în ultimele zile Vosganian este într-o campanie de imagine puternică, susţinându-şi nevinovăţia pe toate posturile de televiziune. Mai mult, fostul ministru cere să fie audiat de procurorii DIICOT doar în compania premierului Emil Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte situaţia din dosar, în urma anchetei procurorilor a rezultat că InterAgro a primit gaze din producţia internă a Romgaz, deci la preţuri foarte mici, deşi avea datorii la companie de 541.138.399 milioane lei.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 34 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Finlanda propune o variantă pentru a stopa Rusia: "O parte a acordului să stipuleze că dacă încalcă încetarea focului Ucraina să devină automat membră a NATO"

Ziare.com acum 25 minute
Președintele finlandez Alexander Stubb a propus ca Ucraina să devină automat membră a NATO în cazul în care Rusia va încălca un acord de încetare a focului, reluând sugestia făcută de un senator american apropiat de președintele Donald Trump. Trump,

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Georgescu lovește din nou, spune că România nu are nevoie de fondurile UE: „Eu și poporul român îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu, despre asta vorbim, nu ne interesează”

Ziare.com acum 44 minute
Candidatul pro-rus la președinție, Călin Georgescu, a declarat într-un interviu acordat jurnalistei Natalia Morari din Republica Moldova că România nu are nevoie de fondurile oferite de Uniunea Europeană, comentând o situație ipotetică în care UE va

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 24 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°