Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SURPRIZA lui Copos: Curelea ar putea veni la reunire! Culisele transferului la Rapid

Publicat in Pro Sport, luni 9 ianuarie 2012 ·

Rapid nu a făcut încă niciun transfer, dar George Copos este liniştit şi în acelaşi timp misterios. El spune că pe 15 ianuarie la reunirea lotului, Răzvan Lucescu va avea doi jucători noi, care vor ajuta echipa la câştigarea campionatului. Unul ar putea fi Costin Curelea (foto, 27 de ani), atacant la Sportul.

George Copos nu a vrut să dezvăluie numele celor doi, dar a lăsat de înţeles că cel puţin unul este un jucător cu nume din Liga I. "Nu am stat degeaba, am făcut şi noi două transferuri, dar nu ne lăudăm ca Becali Machiavelli, veţi vedea cine sunt cei doi pe 15 ianuarie, când va avea loc reunirea echipei. Tot ceea ce pot să vă spun este că sunt doi fotbalişti foarte valoşi care ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul", a declarat patronul giuleştenilor, George Copos.

"Ar fi bine să ajung la Rapid"

Se pare că unul dintre cei doi este vârful din Regie, Costin Curelea, pentru care bossul Rapidului a negociat şi în toamna trecută cu Vasile Şiman, dar cei doi nu au ajuns la niciun acord. Şiman şi Copos au reluat tratativele în perioada Sărbătorilor şi finananţatorul rapidist speră să-l convingă pe omologul său din Regie să-l lase pe Curelea în Giuleşti. Totodată, fotbalistul este dispus să plece de la Sportul şi aşteaptă ca grupările bucureştene să se înţeleagă. "Ar fi foarte bine dacă voi ajunge la Rapid, dar vom vedea dacă cele două părţi vor ajunge la un accord", a declarat Curelea.

15 meciuri a jucat Curelea pentru Sportul în toamna anului trecut

Rapid nu a făcut încă niciun transfer, dar George Copos este liniştit şi în acelaşi timp misterios. El spune că pe 15 ianuarie la reunirea lotului, Răzvan Lucescu va avea doi jucători noi, care vor ajuta echipa la câştigarea campionatului. Unul ar putea fi Costin Curelea (foto, 27 de ani), atacant la Sportul.

George Copos nu a vrut să dezvăluie numele ce

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°