Alexandru Mocanu duce cele mai grele suferinţe. Născut cu ambele sexe, mai are alte două griji: că n-are ce mânca şi că părinţii nu-şi permit să-l trateze. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
De când Alexandru Mocanu, din Olari, judeţul Buzău, n-a mai fost o ştire bună, iar mama lui, Felicia, n-a mai fost nevoită se semneze contracte de exclusivitate cu vreo televiziune, băiatul de opt ani se chinuie cu nişte dureri groaznice, după şapte operaţii despre care părinţii lui ştiu c-au fost făcute, dar nu ştiu de fapt ce s-a făcut. "L-au deschis" şi "l-au închis", cam aşa sună, în exprimarea mamei şi a tatălui, cele şapte intervenţii chirurgicale, făcute la Ploieşti şi pe la Bucureşti.
Tot ei povestesc cum copilul leşină des, şi acasă şi la şcoală, că se plânge de dureri şi că stă încovoiat pe pat şi ore întregi, iar ei nu ştiu ce să-i facă. Baiatul lor de opt ani, Alexandru, s-a născut şi băiat, şi fată. Într-o zi s-au uitat lung la el şi-au hotărât să fie băiat. De-atunci a început războiul în familia Mocanu, cu gura satului şi cu medicul de familie din comună, care le cere bomboane şi cafea pentru o consultaţie, când ei n-au decât o vacă de muls.
Cinci sarcini, niciun control medical
Felicia şi Constantin Mocanu au patru copii împreună, al cincilea fiind doar al femeii din prima ei căsătorie, copil care însă a rămas la tată. N-a călcat niciodată într-un dispensar în timpul sarcinilor, nici măcar n-a fost trecută în evidenţele medicului din comună. S-a dus doar la spital, la Nehoiu, să nască. Când i-a venit vremea lui Alexandru, spune că a simţit că e băiat, că prea i se zbătea în burtă. După câţiva ani avea să afle că era şi băiat, şi fată sau că nu era nici băiat, nici fată.
"La maternitate, la Nehoiu, ne-a spus că e sănătos şi că să mă duc acasă. Cum să spun? El avea acolo, jos, două găuri şi penisul îi era lipit de corp, până la fund", spu