Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daca Arafat ar fi înființat SMURD Viena nu s-ar mai fi certat cu Băsescu

Publicat in Vox Publica, luni 9 ianuarie 2012 ·

Nu-mi doresc (și nu doresc nimănui) ca în acele minute care pot fi decisive pentru salvarea unei vieți să privesc telefonul și să mă întreb ”oare pe cine să sun acum?”. Ori ”cu cine mă trezesc la ușă dacă sun la Urgențe?”. În acele minute în care nu ai vreme să cauți referințe, să dai telefoane, să te informezi despre cei pe mâna cărora te lași. În mâinile cui îți dai sănătatea ta ori a apropiaților tăi.

La o adică aș putea înțelege o concurență comercială (cât de sinistru sună, în condițiile în care concurența reală ar trebui să se raporteze la salvarea de vieți, nu la profit) în domeniul urgențelor medicale într-un singur context. Cel în care Sistemul actual de urgențe medicale ar fi unul supra-performant, cu tendințe de depreciere cauzate tocmai de un anumit maxim atins (condiții în care un sistem paralel privat ar trebui să se raporteze la acesta, oferind servicii cel puțin la aceeași calitate și punând presiune pe serviciul public să-și mențină calitatea ridicată a serviciilor).

Dar, la ora actuală, Urgențele medicale funcționează la minimul necesităților, raportându-se de cele mai multe ori strict la cazurile de viață și de moarte. Am avut ocazia unui coșmar trăit ”pe viu” într-o situație, în aparență, mai puțin presantă: un picior scrântit/rupt (în momentul apelării la ”urgență” neștiind care e exact cauza durerii). Din momentul apelului telefonic până la sosirea echipajului de pe ambulanță, efectuarea unei radiografii, punerea unui prim diagnostic (la spital) și administrarea primului tratament (calmant) au trecut aproape 4 (patru) ore (un amănunt ”de culoare”: în spital nu exista un calmant pentru durere, a fost adus cu taxi-ul de la o farmacie non-stop din oraș). Distanța până la spitalul în cauză (spital județean) era de cel mult doi kilometri. Cu mențiunea că ambulanța a venit pentru că era vorba de picior (în cazul unei mâini rupte îți răm

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Mexicul anunţă un „buton de panică” pentru cetăţenii săi din SUA ameninţaţi de expulzările lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Guvernul mexican a anunţat vineri introducerea unui „buton de panică” pentru cetăţenii săi din Statele Unite ameninţaţi de expulzările în masă promise de preşedintele ales Donald Trump după învestirea sa în funcţie la 20 ianuarie, relatează AFP. „Da

Înregistrări video „şocante” arată un deţinut bătut de gardieni înainte de moartea sa într-o închisoare din New York - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din statul New York au difuzat vineri înregistrări video „şocante” şi „tulburătoare” ale violenţelor suferite de un deţinut afro-american care a murit după ce a fost bătut de gardienii din penitenciar într-o închisoare locală, relatează

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-2°/5°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°