Firma Alia Inmobiliaria, dezvoltatorul unui complex imobiliar din apropierea Arcului de Triumf finanţat cu 25 mil. euro de UniCredit Group, a intrat în procedura concordatului preventiv, aceasta fiind o soluţie de protecţie împotriva deschiderii procedurii de insolvenţă de către creditori.
Cererea firmei Alia Inmobiliaria de intrare în procedura concordatului preventiv, o premieră pe piaţa imobiliară din România, a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti pe 3 ianuarie. Instanţa a admis joi cererea şi deschiderea procedurii şi a desemnat drept conciliar provizoriu firma PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services IPURL.
Firma, parte a grupului spaniol Alius, a finalizat în 2010 complexul imobiliar Alia Apartments, în care au fost construite trei blocuri totalizând 124 de apartamente, în urma unei investiţii de 50 de milioane de euro. UniCredit Group a finanţat proiectul cu 25 de milioane de euro. Din 2008, de la începerea vânzării locuinţelor şi până în prezent, firma a reuşit să vândă jumătate din apartamentele din complex. Preţurile medii de vânzare ale locuinţelor erau în octombrie 2010 de 2.000-2.500 de euro/mp. "Ceea ce ne dorim este să găsim o altă soluţie împreună cu finanţatorii", a declarat Tamara Marinescu, directorul de ţară al firmei Alia Inmobiliria, fără să ofere detalii. Concordatul preventiv este o soluţie de protecţie împotriva deschiderii procedurii de insolvenţă de către creditori. Astfel, ca şi în cazul insolvenţei, în procedura concordatului preventiv se suspendă executarea silită, valoarea datoriilor este îngheţată, iar contractele aflate în curs nu se blochează. De asemenea, concordatul preventiv nu presupune insolvenţa şi se declanşează la cererea debitorului, fiind exprimarea voinţei acestuia, nu a creditorilor.
Cea mai scumpă locuinţă în complex este un duplex de 617 metri pătraţi, care la finalizarea proiec