Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Cluj a strâns şapte milioane de lei numai din parcări

Publicat in Antena 3, luni 9 ianuarie 2012 ·

Aproximativ 7.000.000 - atât a strâns Primăria Cluj-Napoca, anul trecut, numai din taxele şi abonamentele de parcare, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor furnizate, luni, de biroul de presă al municipiului Cluj-Napoca, aproape jumătate din această sumă a fost adunată doar de la parcările aflate în central oraşului.

În aşa-numita "zonă 1", parcarea costă 2 lei pe oră, iar în "zona 2", 1 leu pe oră. Abonamentele lunare în zona centrală costă 25 de lei pentru riverani, 50 de lei pentru persoanele fizice şi 70 de lei pentru persoanele juridice. Pentru parcările din cartiere, clujenii plătesc între 4 şi 5 lei pe metru pătrat, pe an.

Reprezentanţii primăriei spun că veniturile astfel obţinute se investesc tot pentru construirea sau amenjarea de parcări.

Primul parking din Cluj-Napoca a fost construit de municipalitate în urmă cu aproape patru ani, iar în acest moment există alte două deja date în folosinţă şi se mai construiesc încă două.

În total, în Cluj-Napoca există 42.000 de locuri de parcare, dintre care 3.400 în zona centrală.

Aproximativ 7.000.000 - atât a strâns Primăria Cluj-Napoca, anul trecut, numai din taxele şi abonamentele de parcare, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor furnizate, luni, de biroul de presă al municipiului Cluj-Napoca, aproape jumătate din această sumă a fost adunată doar de la parcările aflate în central oraşului.

În aşa-numita "zonă 1", parcarea costă 2 lei pe oră, iar în "zona 2", 1 leu pe oră. Abonamentele lunare în zona centrală costă 25 de lei pentru riverani, 50 de lei pentru persoanele fizice şi 70 de lei pentru persoanele juridice. Pentru parcările din cartiere, clujenii plătesc între 4 şi 5 lei pe metru pătrat, pe an.

Reprezentanţii primăriei spun că veniturile astfel obţinute se investesc tot pentru construirea sau amenjarea de parcăr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 10 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 11 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 7 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 8 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 5 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 10 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°