Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebeluşii intoxicaţi cu nitriţi au fost externaţi

Publicat in Adevarul, marți 10 ianuarie 2012 ·

Sorin şi Andrei Gheorghe, cei doi frăţiori în vârstă de unu, respectiv doi ani, din localitatea vasluiană Bursuci care fuseseră internaţi după ce s-au intoxicat cu nitriţi, s-au însănătoşit şi au fost externaţi din spital.

Micuţii au ajuns în spital la sfârşitul săptămânii trecute după ce au consumat apă de fântână infestată cu nitriţi. Din fericire, forma de intoxicaţie a fost una uşoară, medicii bârlădeni reuşind să-I stabilizeze la câteva ore după internare.

„A fost vorba despre o intoxicație ușoară și au răspuns tratamentului specific ce le-a fost administrat încă din primele trei ore de la internare. Cei doi copii au fost externaţi la doar două zile după ce au ajuns la spitalul nostru, starea lor de sănătate fiind vizibil ameliorată", a precizat doctoral Gabriela daniş, directorul medical al Spitalului Municipal „Elena Beldiman" din Bârlad.

În cursul zilei de astăzi, o echipă ormată din specialişti ai Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui va merge la Bursuci pentru a preleva mai multe probe de apă pentru analize.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum 2 ore
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

Cărţile electronice de identitate au început să fie eliberate în judeţul Cluj

News.ro acum 59 minute
Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de identitate. Proiectul-pilot început la Cluj-Napoca va fi extins şi în restul ţării. Consiliul Judeţean Cluj arată, într-un comunicat de pre

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum o ora
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

Autorităţile din Turcia au arestat zeci de utilizatori de social media care au reacţionat la arestarea primarului Istanbulului

Adevarul acum 52 minute
Poliţia turcă a arestat 37 de persoane care au postat mesaje pe social media după arestare primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, au anunţat joi autorităţile turce.

UE îşi amână contramăsurile în războiul comercial cu SUA până la jumătatea lui aprilie

News.ro acum 54 minute
Comisia Europeană (CE) anunţă joi că îşi amână - până la jumătatea lui aprilie - intrarea în vigoare aunor contramăsuri vizând produse produse americane ca răspuns la impunerea unor taxe vamale de 25% de către Donald Trump oţelului şi aluminiului, o

„Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu, a primit 13 nominalizări la Premiile Gopo

News.ro acum 50 minute
„Anul Nou care n-a fost”, unul dintre cele mai premiate filme ale anului 2024, intră în cursa pentru Premiile Gopo cu 13 nominalizări, în categoriile: Cel mai bun film de lungmetraj; Cea mai bună regie - Bogdan Mureşanu; Cea mai bună actriţă în rol

Tichetele de valoare au generat 32 miliarde de lei în PIB-ul României, reprezentând peste 2% din economia naţională, arată un studiu al Academiei de Studii Economice

G4Media acum 2 ore
Tichetele de valoare sunt un motor important al economiei româneşti, contribuind cu peste 32 de miliarde de lei la Produsul Intern Brut (PIB) al României în 2023, ceea ce reprezintă peste 2% din PIB-ul naţional, potrivit unui studiu realizat de Acad

Guvernul suedez propune ca poliţia să poată folosi inteligența artificială pentru recunoaştere facială şi alocă fonduri pentru securitate în şcoli

G4Media acum 2 ore
Guvernul suedez a anunţat joi că va aloca 300 milioane de coroane (27 milioane de euro) pentru măsuri de securitate în şcoli după cel mai grav masacru din istoria recentă a ţării, petrecut în luna februarie la un centru educaţional pentru adulţi, tr

Japonia, prima echipă calificată la Cupa Mondială din 2026

News.ro acum 2 ore
Japonia a devenit prima ţară care şi-a asigurat locul la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după victoria cu 2-0 în faţa Bahrainului, joi, la Saitama, în preliminariile zonei asiatice. Aflată în fruntea Grupei C, cu 19 puncte şi trei meciuri rămase d

Echinocțiul de primăvară 2025: data și ora exactă, ce este și ce înseamnă pentru noi

Wall-Street.ro acum 5 ore
Echinocțiul de primăvară din 2025 are loc pe 20 martie la ora 11:01 (ora României), marcând începutul oficial al primăverii astronomice și echilibrul dintre zi și noapte. Primăvara, anotimpul renașterii și al reînnoirii, este marcată din punct de ve

Vremea

București
acum

13°
joi

3°/13°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

13°
joi

2°/13°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

11°
joi

4°/11°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

0°/12°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

0°/13°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°