Intensificarea măsurilor de control, derulate în 2011 de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a dat rezultate. Peste 300 de persoane au fost depistate că practicau munca la negru, iar verificările au scos la iveală 638 de gorjeni angajaţi ilegal, din care 177 femei şi o persoană minoră. Sancţiunile au fost pe măsură, 326, în cuantum de 3,7 milioane lei. Nu au lipsit nici controalele privind securitatea în muncă. În 2011 au fost înregistrate mai multe accidente de muncă soldate cu 15 morţi.
Munca la negru nu a fost trecută cu vederea de inspectorii ITM Gorj, mai ales că au fost efectuate controale repetate privind munca nedeclarată. Au fost controlaţi 16 angajatori, iar la şase dintre aceştia au fost depistate mai mult de şase persoane fără acte legale. În consecinţă, s-a făcut denunţ penal, sub presupunerea săvârşirii de către aceşti angajatori a infracţiunii sancţionate cu închisoarea de la unu la doi ani au cu amendă penală. Vestea bună este că introducerea Noului Cod al Muncii a făcut ca şi numărul contractelor individuale de muncă să crească. Astfel, pe linia Inspecţiei Muncii, judeţul Gorj ocupă locul fruntaş pe ţară, cu peste 2.500 de contracte înregistrate la 1 mai 2011 şi 98 la sută dintre angajatori cu situaţia actualizată la ITM la finele anului. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, 12 inspectori ITM au răspuns anul trecut de controale riguroase. Un semnal de alarmă l-au tras cele 14 accidente de muncă, soldate cu 15 morţi şi 4 accidentări grave. Anul trecut, la UM Sadu, într-un accident colectiv de muncă, soldat cu trei victime, două persoane au murit. Cercetarea accidentelor de muncă s-a finalizat în 2011 cu peste 3.200 de sancţiuni, din care 346 amenzi de peste 1,3 milioane de lei.
Intensificarea măsurilor de control, derulate în 2011 de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a dat rezultate. Peste 300 de persoane a