Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 10 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugar athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice.
Sfantul Antipa, pe numele de mirean Alexandru, s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău, în familia dreptcredincioşilor Gheorghe şi Ecaterina Luchian. Tatăl său era diacon, iar mama a ales, peste ani, viaţa călugărească, primind numele Elisabeta.
Micul Alexandru îi uimea pe toţi încă din anii de pruncie, luând în mânuţe şerpi veninoşi care, spre mirarea tuturor, nu-i făceau nici un rău. Pe la 20 de ani, mânat de gândul călugăriei, a încercat să intre în obştea de la Neamţ, dar nu a fost primit. De aici a fost îndrumat spre Mănăstirea Brazi, unde a stat doi ani ca pelerin, dormind în fân, în priveghere şi post aspru. Aici a deprins rugăciunea minţii, de la ieroschimonahul Ghedeon, care l-a sfătuit să meargă la Muntele Athos. A cerut binecuvântarea stareţului Dimitrie, care l-a tuns anticipat în călugărie, dându-i numele Antipa. La Sfântul Munte a fost primit în chilia moldovenilor Nifon şi Nectarie, renumiţi isihaşti ai acelor vremuri, vieţuind în rugăciune şi ascultare. Aceştia l-au îndrumat apoi spre Mănăstirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Sfântului Munte. După patru ani, cei doi isihaşti moldoveni Nifon şi Nectarie l-au chemat la o lucrare aleasă. Doreau să pună bazele schitului românesc Prodromu, ce se zidea atunci prin grija şi osârdia lor, însă Cuviosul Antipa i-a rugat să-l lase mai întâi să meargă în pustie pentru a se linişti. Nu i s-a dat nimic din cele necesare vieţii pământeşti, aşa că s-a aşezat într-o chilie pe jumătate distrusă pe care a găsit-o. Aici, într-un ungher, a aflat o mică icoană a Maicii Domnului afumată. A dus-o la renumitul zugrav
