- Editorial - nr. 927 / 10 Ianuarie, 2012 Intrucat popa Tökés László dovedea acea nepermisa obraznicie, cerand romanilor ardeleni "sa-si ceara scuze” pentru "Tratatul de Pace de la Trianon”, insultand, maculand, umilind, ca de fiecare data, acest neam si aceasta tara, asa cum ii promiteam si cu alt prilej, ii aduc dovezile necesare, cu deplinatatea argumentelor istorice, ale arhivelor si intamplarilor, pentru a dovedi cine ar trebui, intr-adevar, sa-si ceara scuze! Toate aceste adevaruri sunt cuprinse in cartea "Un an de stapanire maghiara in Transilvania de Nord”, aparuta, in anul 1942, prin grija Monitoriului Oficial al Imprimeriilor Statului (prin Imprimeria Orientala). Asadar, ia sa vedem cine de la cine, oare, trebuie sa-si ceara scuze, in acest Ardeal, pamant romanesc! Dupa cum se stie, in urma arbitrajului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria dobandea, prin rapt, nordul Ardealului, un "teritoriu pe care locuiau aproape 1.400.000 de romani, alaturi de circa 900.000 de unguri”. In ciuda faptului ca Ungaria s-a angajat ca "va renunta la vechile sale metode de violenta pentru deznationalizarea romanilor”, totul se dovedea a fi "o simpla iluzie”, atata timp cat "ocuparea Transilvaniei de Nord s-a facut cu o armata disproportionat de numeroasa, iar administrarea acestui teritoriu a fost lasata pe seama armatei pana la 9 decembrie 1940”, timp in care au fost comise, de ocupantul vremelnic si de civilii unguri, cele mai oribile crime. "In timpul operatiilor de ocupare, si dupa ocupare, sub administratia militara, armata si populatia civila - aceasta din urma "prin organizatiile paramilitare: «Rongyosgárda», («Garda zdrentarosilor»), «Levente» («Vitejii»), «Tüzharcosok» («Luptatorii din linia de foc») etc., asistate de armata, de politie si de jandarmerie –, au dezlantuit si au intretinut tot timpul o teroare de neinchipuit contra populatiei romanesti”. Pe terit