Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Onofraş poate pleca de la CSMS Iaşi la orice club care achită clauza de 10.000 de euro

Publicat in Adevarul, marți 10 ianuarie 2012 ·

Gruparea din Liga a II-a, CSMS Iaşi, îl poate pierde pe mijlocaşul Marius Onofraş în această pauză competiţională, jucătorul putând fi transferat de orice club care îi achită clauza de reziliere în valoare de 10.000 de euro.

Campion cu Unirea Urziceni în sezonul 2008-2009, Onofraş a evoluat în 14 din cele 15 partide ale formaţiei ieşene din cadrul turului Ligii a II-a şi a înscris trei goluri. "E adevărat că există această clauză în contractul meu, dar momentan aştept să înceapă pregătirile. Timpul va decide dacă voi ajunge din nou în Liga I încă din această iarnă sau cu Iaşiul la vară", a declarat, marţi, pentru ProSport, Marius Onofraş. Mijlocaşul în vârstă de 31 de ani susţine că cea mai mare dorinţă în 2012 este să demonstreze că a rămas acelaşi jucător care câştiga titlul cu Unirea Urziceni. "În 2012, dacă voi fi sanatos, vreau să amintesc tuturor de atacantul care a luat titlul cu Urziceni şi a fost transferat de Steaua", a adăugat el.

Un alt jucător pe care CSMC Iaşi îl poate pierde este mijlocaşul Bogdan Straton, care are aceeaşi clauză de reziliere ca Marius Onofraş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 6 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 9 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 8 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 8 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 7 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 6 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°