Tu nu pui deloc preţ pe sentimentele mele…

…ieşeam de câteva luni bune prin oraş. Când se spărgea gaşca (se închidea barul) bănănăiam prin localuri şi ne trezeam ca doi zevzeci la 4 dimineaţa că trebuie să mergem la casele noastre cu două taxiuri în direcţii diferite. Era un bar unde eram “de-ai casei”, unde ne permiteam să facem şi-un grătar, să luăm o pizza la comandă sau să şi rămânem datori cu o bere-două până a doua zi… ceilalţi ne vedeau ca buni amici. Asta şi eram. Până mai alaltăieri…

Am plecat la 12 noaptea din barul cu pricina că ne era foame. “Ce-ai tu chef?” mă întreabă …o quattro stagioni, dar e închis la ora asta. -Nu-i nimic, îl trezesc pe patron să ne pună de mâncare, ce nu fac eu pentru tine? …zis şi făcut. Ajungem, ne deschide patronul somnoros, doi nebuni în ditamai barul. Luăm nişte salate, două beri şi ne punem pe vorbit. Semiîntuneric, discuţii lejere, încep reproşurile: …data trecută m-ai lăsat baltă… ce-i drept, aşa am făcut. Înghit în sec, recunosc, mai fac d-ăstea. Fug de la locul faptei. …nu eşti niciodată atent la ce spun eu. …hopa, încep să încrunt din sprânceană… la naiba, suntem amici… ce vrea să însemne asta? …pot să te sărut? …îmi iau mimica rezervată şi-o dau la întors cum ştiu mai bine. Mă încearcă un sentiment de greaţă şi compasiune amestecată cu dispreţ faţă de mine. Am tolerat asta deşi ceva îmi spunea că lucrurile nu sunt ok. Prea multă amiciţie gratuită, prea mult fason acoperit de haiduceală ieftină, de golăneală adolescentină fără urmări concrete.

I-am explicat rational că sunt bărbat şi că îmi plac normal, femeile. Nu şi nu, că nu mi-am descoperit valenţele interioare. Că sunt un tip ok şi că situaţia e jenantă… dar ai zis că eşti ok… da… la nivel teoretic, tolerez homosexualitatea în limitele în care nu mă deranjează pe mine. …păi… şi avansurile? …ce avansuri nene? Un tip care bea ruseşte, care îmbrăţiş