- Comentariu - nr. 927 / 10 Ianuarie, 2012 De mica, Evi iubea culorile. Facea buchetele aranjate cu gust, impletea diferite margele cu fire de lana, cu diferite deseuri de pe acasa, si realiza mici obiecte pline de gust. Nu se imbraca oricum, ma miram ca desi nimeni n-a pregatit-o in acest domeniu, legea bunului-gust se manifesta in modestul ei mediu cotidian. Desena, cu drag, flori si peisaje, iar eu ii spuneam ca sunt frumoase. In clasa a cincea, a ajuns la Liceul de Arta, sectia Pictura. In cazul de fata, in mod evident este vorba de un talent nativ. Profesorii au rolul de a-i forma, eventual de a le ajusta talentul. In cazul micilor artisti, metoda autoritara nu este numai ineficienta, dar e un mod brutal de a respinge ceea ce Creatorul, prin codul genetic, le-a oferit: harul, talentul. Se stie ca marii pictori ai lumii au cautat sa se perfectioneze singuri, sau in ateliere, alaturi de cei care aveau aceleasi aptitudini. Iata ce scrie despre Masaccio, marele istoric al artei, Elie Faure: "A inventat pictura. In capela intunecoasa decorata de Masaccio au venit sa se initieze Rafael, Da Vinci, Signorelli, Michelangelo”. In "Tratatul de pictura”, Cennino Cennini spune: "Desenand, destoinicia lor se desfata singura, caci natura ii impinge de la sine spre asta, fara sa-i calauzeasca vreun mester, ci din imbold sufletesc. Pentru a ajunge, insa, la aceasta desfatare, trebuie sa-si gaseasca un mester cu care sa se pregateasca si caruia sa-i dea cu placere ascultare, stand in slujba lui, pentru a se putea desavarsi”. Ce ne facem insa cu excesul de autoritate al unei profesoare care nici macar nu este pictorita? Ce ne facem cu acei profesori care ii pun pe elevi sa toceasca rezumate inventate si stiute pe de rost doar de ei? De ce nu ii lasa pe acesti elevi sa-si dezvolte personalitatea de viitori artisti? De ce nu vor sa inteleaga fragilitatea sufleteasca a copiilor d