Kim Jon Il şi-a părăsit poporul, după 17 ani de dictatură, aşa cum l-a găsit: sărac şi teribil de înfometat.

În ultimele două decenii, nord-coreenii au trecut de la o criză alimentară la alta, acestea fiind firescul rezultat al unor politici guvernamentale disfuncţionale şi al deciziilor unui lider capricios.

În 1994, Kim Jong Il a moştenit de la tatăl său o ţară aflată în plină prăbuşire agricolă. Noul mare conducător şi lider iubit a condus o naţiune, dar şi o foamete care a secerat aproape 3 milioane de vieţi. De la începutul anilor '90, poporul nord-coreean s-a confruntat, constant, cu lipsa alimentelor.

Cum a reuşit un singur om să înfometeze un popor întreg? Conform „The Atlantic", răspunsul pare simplu pentru mulţi analişti: prin agăţarea elitei nord-coreene de un sistem economic defectuos, construit pentru a produce puţin, dar pentru a-şi asigura, totuşi, supravieţuirea.

Agricultura a reprezentat întotdeauna anumite riscuri în Coreea de Nord, unde regiunile reci şi muntoase sunt sărace în terenuri agricole de bună calitate. O economie normală ar putea face faţă prin importul de alimente.

Însă, în timpul anilor '80, guvernul nord-coreean a adoptat o politică radicală de auto-suficienţă, numită Juche. Agricultorii trebuiau să se transforme în adevăraţi eroi, să învingă relieful şi natura şi să hrănească întreaga populaţie. Pentru a realiza magnificul plan, nord-coreeni s-au bazat pe milioane de tone de îngrăşăminte chimice. Însă cârja sistemului agricol nord-coreean s-a rupt în 1991, o dată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Destrămarea URSS a aruncat în haos economia Coreei de Nord, iar una dintre marile victime ale declinului a fost agricultura. Fără importurile ieftine de combustibil (auto-suficienţa şi-a demonstrat limitele), industria a fost profund afectată, iar producţia de îngrăşăminte s-a diminuat drastic. Soluţia? Guve