Constientizarea faptului ca omul a evoluat din maimuta, de-a lungul a milioane de ani, poate sa provoace leziuni profunde sensibilitatii omului educat si invatat sa se priveasca drept buricul universului si incununarea creatiei divine. Socul cel mai mare nu ar fi asta. Ci pasul urmator – constientizarea faptului ca viata nu are niciun scop. Nicio finalitate. Niciun sens. Daca darwinismul este adevarat, totul se explica, iar omul insusi se prabuseste sub propria-i lipsa a ratiunii de a fi.
Niciun inger nu vegheaza asupra noastra, niciun Dumnezeu nu ne asteapta pe lumea cealalta sa ne ofere dreptatea pe care nu am gasit-o niciodata in lumea asta (desi stim bine cat o meritam). La limita, omul poate trai si fara lumea de apoi. Insa cu greu isi va duce viata de pe o zi pe alta fara constiinta unui scop, fara o misiune, fara sa se priveasca clipa dupa clipa drept faptuitorul propriului destin. Cel putin atat.
Viziunea tradeaza un antropocentrism asemanator celui care ne facea sa credem, in urma cu doar cateva secole, ca Universul intreg se invarte in jurul nostru. Ce-i drept, unii mai cred si astazi ca Soarele se invarte in jurul Pamantului si nimeni nu mai face o drama din asta.
La fel cum majoritatea ateilor considera ca sunt cel putin niste fiinte deosebite de restul regnului animal, inzestrate eventual cu un IQ deosebit de ridicat, fapt ce le confera drepturi si un statut cu totul special. Daca nu mi-ar fi cazut ochii zilele astea pe ciondaneala dintre Cretan si Fumurescu, probabil ca nu mi s-ar fi intamplat sa scriu despre o extraordinara carte a filosofului american Daniel C. Dennett – “Darwin’s dangerous Idea”.
Un mare pacat e ca autorul nu a fost tradus in romaneste decat prin volumul “Tipuri mentale”, editura Humanitas. Un mic citat din “Darwin’s dangerous Idea” cred ca ar trebui sa-i aduca mai aproape nu doar pe cei doi autori Voxpublica
