Hexagonul ocupă un loc aparte în strategia acestui microstat extrem de bogat de a-şi extinde investiţiile în Europa şi a-şi proteja ambiţiile regionale în faţa puternicilor săi vecini, Arabia Saudită şi Iran.

Grija Qatarului de a-şi păstra independenţa, câştigată în 1971, l-a determinat pe emirul Hamad bin Khalifa al-Thani, la putere din 1995, să dezvolte o armă politică internaţională excepţională: canalul de televiziune cel mai influent din lumea musulmană, Al-Jazeera. Acesta acoperă toate ţările, cu excepţia Qatarului, iar bunăvoinţa televiziunii faţă de anumite regimuri depinde, de asemenea, de interesele Emirului în acele zone, după cum reiese din telegramele secrete ale unor diplomaţi americani, date publicităţii de Wikileaks. În strategia Qatarului, Franţa are şi ea un loc aparte. Şi asta deoarece qatarioţii cunosc foarte bine instituţiile, mediul politic şi de afaceri, punctele forte şi punctele slabe ale Hexagonului, scrie site-ul francez Slate.fr.

Qatarioţii, atenţi cu politicienii francezi

Şi pentru a-şi asigura confortul şi interesele nu se sfiiesc să arunce cu banii în clasa politică franceză, în marile companii, în universităţi, patrimoniu imobiliar, fotbalişti. Qatarul deţine pachetul majoritar la clubul de fotbal Paris Saint-Germain, a intervenit militar alături de occidentali în Libia şi va organiza Campionatul Mondial de Fotbal din 2022.

Mulţi politicieni şi oameni de afaceri francezi au beneficiat de sejururi în Qatar: Dominique de Villepin (UMP), Bertrand Delanoë (primarul Parisului), Philippe Douste-Blazy, Rachida Dati, Ségolène Royal, Fadela Amara, Claude Guéant (ministru de Interne), Jean-Louis Debré, Gérard Larcher, Hubert Vedrine, Frédéric Mitterrand, Hervé Morin, Jean-Pierre Chevenement, Dominique Baudis, Jack Lang şi lista continuă.

Nasser al-Khelaifi, patronul clubului de fotbal Paris Sai