Sile a arătat în faţa judecătorilor că "a executat aproape 10 ani, are rapoarte de evidenţiere, pe perioada detenţiei a participat la zugrăvirea camerelor deţinuţilor, iar în prezent are grave probleme de sănătate", se arată în motivarea hotărârii. Se pare că acesta a putut fi pus în libertate şi datorită unui act potrivit căruia el urma să fie angajat, chiar dacă este bolnav, aşa cum arătau mai multe acte medicale.
"Deşi a fost recompensat de 11 ori, ca urmare a participării la activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate în penitenciar, s-a constatat că toate aceste recompense au fost acordate cu mult timp în urmă. Conform caracterizării, şase recompense au fost acordate în cursul anului 2002 şi cinci recompense în cursul anului 2007. Din caracterizarea depusă la dosar rezultă, aşadar, că din anul 2007 şi până în prezent petentul nu a mai fost recompensat. De asemenea, din caracterizare a mai rezultat că petentul a muncit, prestând activităţi productive în interesul locului de deţinere, în cursul anilor 2007, 2008, obţinând un număr mare de zile câştig (198). Cu toate acestea, ca şi în cazul recompenselor, rezultă că din anul 2008 şi până în prezent petentul nu a mai muncit", se arată în analiza judecătoriei potrivit EVZ.
Situatie incredibila la varful lumii interlope! Sile Camataru vinde vopsea din usa in usa! Sile a arătat în faţa judecătorilor că "a executat aproape 10 ani, are rapoarte de evidenţiere, pe perioada detenţiei a participat la zugrăvirea camerelor deţinuţilor, iar în prezent are grave probleme de sănătate", se arată în motivarea hotărârii. Se pare că acesta a putut fi pus în libertate şi datorită unui act potrivit căruia el urma să fie angajat, chiar dacă este bolnav, aşa cum arătau mai multe acte medicale.
"Deşi a fost recompensat de 11 ori, ca urmare a participării la activităţile de educaţie şi asis