Potrivit noului proiect de lege al sănătăţii pentru a beneficia de o finanţare mai bună spitalele ar putea să se organizeze ca unităţi cu satut de fundaţie sau chiar de societate comercială. De asemenea, se vor putea organiza în asociaţii. Părerile managerilor de spitale din judeţul Mureş sunt împărţite.
Conform expunerii de motive a Legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, sectorul spitalicesc din România consumă în mod constant peste 50% din bugetul CNAS, la care se adaugă fondurile de la Ministerul Sănătăţii pentru investiţii şi fondurile pentru programele derulate prin spitale. Toate aceste fonduri duc la un procent cu mult peste media de 40% alocată pentru spitale în UE. “Limitările manageriale, atât legislative cât şi profesionale, cuplate de multe ori cu finanţarea defectuoasă, duc la frecvente situaţii de penurie a consumabilelor sau a medicamentelor. În plus, plăţile informale care sunt foarte des întâlnite în special în asistenţa spitalicească, limitează şi îngreunează accesul la diferite servicii spitaliceşti, această practică acţionând în multe cazuri ca o metodă de raţionalizare de facto a serviciilor oferite “, se arată în expunerea de motive.
Spitalul, fundaţie sau societate comercială
Astfel sunt propuse modificări şi pentru sectorul spitalicesc, care consumă circa 50% din buget. Este vorba de modificarea formei de organizare a spitalului, astfel încât să permită stimularea practicilor eficiente şi penalizarea celorlalte, prin acordarea posibilităţii ca spitalele să devină unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială. Fondatorul sau acţionarul unic, în cazul societăţii comerciale, ar fi administratorul actual care, în majoritatea cazurilor, este administraţia publică locală. “Această modificare simplă, combinată şi cu modificarea sistemului de asigurări, ar schimba masiv mo