- Istoric - nr. 927 / 10 Ianuarie, 2012 Tragedia familiei Aurelia si Lazar Cosma Cumplit si nedrept sfarsit! Si lor, ca si familiei preotului Costea, groful Baji le daduse asigurari ca n-au niciun motiv sa plece, asigurandu-i ca nu li se va intampla nimic. Cand soldatii unguri au declansat macelul, au luat drumul padurii, spre comuna vecina, Rastoltul Desert, unde profesorul Lazar Cosma avea o sora. Din ordinul comandantului militar al plasii Zalau, locotenent-colonelul Lovász, a inceput cautarea invatatorilor disparuti. I-au gasit in noaptea de 13 spre 14 septembrie, i-au dus sub escorta spre Agrij, la hotarul cu Bodia, langa locul numit Calchioasa, au fost impuscati intr-un lan de porumb. Dintre cei aflati in zona, Teofil Mierea din Bodia nr. 60, care a auzit impuscaturile, povesteste: "...A doua zi, spre dimineata, calare, m-am dus spre Calchioasa, de unde s-au auzit impuscaturile. Am cautat peste tot si, la un moment dat, am gasit trupurile sotilor Cosma, intr-un lan de porumb. Erau morti, acoperiti cu vita de fasole: dascalul mai jos, iar sotia sa mai sus, la vreo 10 metri. Era umflata. Am auzit ca era gravida in luna a VIII-a. Falca stanga si obrazul dascalului erau spintecate cu baioneta...”. Despre tragedia familiei Aurelia si Lazar Cosma a lasat informatii pretioase autorii cartii "Administratia Militara Horthista in Nord-Vestul Romaniei”, Gh.I. Bodea, Vasile T. Suciu si Ilie I. Puscas. Invatatorul Alexandru Duca, din Agrij-Salaj, marturisea: "La locul numit Paraul Calches, situat intre satele Bodia si Agrij, jandarmii i-au impins pe cei doi arestati, lateral de soseaua principala, la circa 100 de metri, spre padure. Aici i-au maltratat cu mare cruzime. Au fost loviti cu patul armei, trantiti la pamant si calcati in picioare. Invatatoarea Aurelia Cosma, gravida in luna a noua, a fost obligata sa-si deschida gura, apoi au spintecato cu baioneta de mai mult