Ungaria s-a numărat, împreună cu Islanda, printre primele victime europene ale crizei financiare care a debutat în toamna lui 2008, când s-a prăbuşit colosul bancar Lehman Brothers. A avut urgentă nevoie de un ajutor financiar internaţional, pe care l-a primit de la troika finanţatoare condusă de FMI, coordonată de Comisia Europeană şi asistată de Banca Mondială. Căderea economiei a fost acompaniată şi amplificată de efectele perverse ale creditării în monede exotice. Aproape toate creditele ungurilor fuseseră acordate în franci elveţieni şi o mică parte în yeni japonezi. Ungurii au preferat creditele exotice, deoarece erau mai ieftine, forintul fiind, alături de leu, una dintre cele mai scumpe monede europene.

Ungaria şi-a redresat, discret şi parţial, economia cu susţinerea troikăi şi a intrat într-un con de umbră, datorită provocărilor pe care Grecia le-a pus în faţa pieţei financiare internaţionale. Între timp, guvernul care articulase un program de austeritate a fost alungat în alegeri şi a apărut pe scena politică de la Budapesta o alianţă care a alungat FMI-ul, întrerupând un acord incomod şi a aplicat un set nesfârşit de politici neortodoxe.

Într-adevăr, Ungaria părea să nu mai aibă nevoie de banii pe care FMI & Co. îi livra zgârcit şi condiţionat. Guvernul pusese mâna pe banii fondurilor de pensii private, vreo zece miliarde de euro. Apoi se aştepta la alţi bani frumoşi, pe care ar fi urmat să-i scoată taxarea suplimentară a băncilor. Între timp, banii confiscaţi de la fondurile de pensii s-au terminat, iar băncile nu au avut profiturile aşteptate, aşa că n-au putut livra sume consistente unui buget hămesit. Confiscarea fondurilor de pensii private a avut ca efect retragerea multor investitori străini de portofoliu din piaţa financiară ungară. Pe de altă parte, banii fondurilor de pensii erau plasaţi în cea mai mare parte în titluri de stat