Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: În 2012 vrem să atragem 6 miliarde de euro din fonduri UE

Publicat in Curierul, marți 10 ianuarie 2012 ·

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, după şedinţa Biroului Permanent al PDL, că în privinţa absorbţiei fondurilor europene obiectivul pentru 2012 este atragerea a şase miliarde de euro, din Fondul de coeziune şi din fondurile pentru agricultură, citează Mediafax.

El a arătat că absorbţia fondurilor europene este una dintre măsurile necesare pentru crearea de locuri de muncă. Un alt obiectiv menţionat de Boc este susţinerea masivă a investiţiilor, în 2012 alocându-se de la buget 38,1 miliarde de lei în acest scop. Premierul declara recent că România a înregistrat anul trecut o creştere economică de aproape 2% şi s-a încadrat în ţinta deficitului bugetar de maximum 4,4% din PIB, iar unul dintre principalele obiective pentru acest an este atragerea a circa şapte miliarde euro fonduri europene, reprezentând o rată de absorbţie de 20%. La cea mai recentă evaluare a acordului cu FMI, autorităţile române şi instituţiile financiare internaţionale au menţinut prognoza de creştere economică de 1,5% pentru 2011, dar au redus semnificativ estimarea pentru acest an, la circa 2%.

Agenţia de rating Moody's anticipează că PIB-ul României va creşte cu 2,2% în acest an, odată cu accelerarea absorbţiei fondurilor europene, iar inflaţia se va menţine aproape de ţinta BNR la sfârşitul anului, la 3%, facilitând condiţii mai relaxate de politică monetară.

Situaţia economică incertă din zona euro, pe fondul crizei datoriilor de stat, afectează perspectivele de creştere economică ale României pe canalul exporturilor, se arată într-o analiză Moody's.

Absorbţia mai rapidă a fondurilor europene şi creşterea implicită a investiţiilor interne ar trebui să compenseze însă pentru scăderea exporturilor, menţinând creşterea economică peste pragul de 2% în 2012, după un avans estimat la 2,1% anul trecut. Inflaţia, care a atins în septembrie şi noiembrie două noi minime după

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 16 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 16 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 48 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 52 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°