De ce trebuie ca, sistematic, cineva care reuşeşte cu enorme eforturi să realizeze ceva în structurile statului să fie dat la o parte imediat ce se pune problema reformării structurilor de stat?

Doctorul Raed Arafat este de multă vreme unul dintre eroii mei în viaţă. Am avut bucuria să-l cunosc abia de curând, la o conferinţă în care încerca să convingă tineri români, absolvenţi de studii în străinătate, să se întoarcă în România. Argumentul principal era că aici mai e încă foarte mult de construit. La finalul conferinţei însă, când a atins subiectul recentei propuneri de reformă a sistemului de sănătate, tot el a concluzionat că, paradoxal, mai e şi foarte mult de dărâmat.

Pe scurt, Raed Arafat se opune privatizării sistemului de ambulanţă şi a caselor de asigurări de sănătate. Nu e împotriva introducerii concurenţei private, dar ar vrea-o reglementată foarte clar şi foarte strict. Fiind un specialist şi un practician care a văzut multe sisteme în toată lumea şi unul care a construit într-un sistem atât de pestriţ ca al nostru, aş înclina să merg pe mâna lui. Aş insista ca expertiza lui să fie un centru de influenţă.

L-am auzit recent pe Traian Băsescu declarând iritat, într-un interviu, că Raed Arafat uită că şi el a început SMURD-ul ca o fundaţie, deci tot ca privat, cum ar veni. Eu l-am ascultat cu multă atenţie, mai bine de o oră, pe doctorul Arafat şi cred că nu uită nimic. Şi-a amintit cu lux de amănunte o mulţime de detalii de la începuturile SMURD-ului de acum 20 de ani. Persoane, situaţii, crize şi reuşite. Nu cred că uită nimic din ce şi cum a făcut pentru sistemul de sănătate din România şi nici ce i-a făcut sistemul de sănătate lui şi iniţiativelor lui. Nu uită de toţi politrucii şi şefii de consilii, comisii şi comitete care i-au pus beţe-n roate ori de câte ori au avut ocazia.

Nu ştiu câtă lume ştie de ce SMURD nu funcţion