În urmă cu 35 de ani, la 6 ianuarie 1977, un grup de 242 de cetăţeni cehoslovaci (în timp, numărul lor a ajuns la 1.900) au semnat Carta 77, un document care cerea respectarea drepturilor civile fundamentale în Cehoslovacia comunistă. Răspunsul a fost hărţuirea, persecutarea şi detenţia lor, dar şi un val de susţinere şi solidaritate internaţională. În acele zile, aproape 200 de români curajoşi şi-au exprimat solidaritatea şi, inspiraţi de Carta 77, au cerut respectarea drepturilor omului în România.

Mulţi dintre semnatarii Cartei 77 au condus tranziţia spre democraţie în timpul şi după Revoluţia de Catifea din 1989. Aş vrea să îi amintesc pe cei care au contribuit la modelarea relaţiilor externe ale statului ceh şi care au murit anul trecut: primul ministru democrat al Afacerilor Externe şi mai târziu Raportor ONU pentru Kosovo, Jiří Dienstbier, ambasadorul în Albania, Markéta Fialková, fostul ambasador în Germania şi Austria, Jiří Gruša, şi nu în ultimul rând, fostul preşedinte Václav Havel. Lor li se datorează faptul că promovarea libertăţii şi a democraţiei se află astăzi printre priorităţile diplomaţiei cehe. În ultimul discurs, cu o săptămână înainte de moartea sa, Václav Havel spunea: „Încercăm, deja de mai bine de 20 de ani, să întoarcem solidaritatea pe care noi am primit-o şi să ne exprimăm susţinerea pentru toţi cei care luptă pentru drepturile omului în Asia şi în alte părţi“, şi doar cu trei zile înainte de plecarea sa a trimisscrisori de susţinere a disidenţilor din Belarus.

Prin moartea acestor eroi, preocuparea faţă de problema drepturilor omului nu dispare din politica externă cehă. Mulţi tineri au intrat în diplomaţie nu doar pentru a-şi urma o carieră, ci pentru că au fost inspiraţi de etosul democratic al semnatarilor Cartei 77 şi pentru că simt că au ceva de dat înapoi - nu neapărat celor care ne-au ajutat înainte de 1989, ci ce