De ieri, mijloacele de transport în comun din Constanţa nu mai circulă până la ora 23.00, ci până la 22.00. Angajaţii sunt trimişi în concedii fără plată, iar pe viitor există riscul să nu se mai plătească salariile. „De la 2.000 de salariaţi, acum câţiva ani, am ajuns acum la mai puţin de jumătate", a declarat directorul general al RATC, Dumitru Coiciu. Acesta spune că problemele financiare ale companiei au început în octombrie 2009, când Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a refuzat să mai plătească facturile emise de RATC pentru persoanele persecutate politic după 1945 şi pentru deportaţii din 1940-1945, aşa cum prevede Decretul-Lege nr. 118/1990 şi Legea 189/2000, privind persoanele persecutate de regimul din perioada 1940-1945. Potrivit acestor legi, RATC are obligaţia de a le elibera abonamente gratuite, care sunt decontate de CJP Constanţa. În total, sunt circa 5.000 de persoane care circulă gratuit conform acestor prevederi.
Condiţii noi puse de Casa de Pensii
Din octombrie 2009 (imediat după ce alianţa PSD-PDL s-a rupt, după cum a remarcat directorul RATC), regia constănţeană, condusă de un PSD-ist, nu a mai primit bani de la CJP, condusă de o PDL-istă. O coincidenţă, spune Coiciu. Tot o coincidenţă este, spune el, că celelalte regii din ţară, care nu au la conducere PSD-işti, aflate în situaţii similare, primesc bani. Suma aflată în dispută la Constanţa este de 7,2 milioane de lei. Coiciu spune că CJP vrea încheierea unei convenţii pentru plata acestei sume, dar acest lucru nu este prevăzut de legile menţionate mai sus. „Prin această convenţie ni se cer copii după taloanele de pensie ale beneficiarilor, deci noi ar trebui să copiem în fiecare lună 5.000 de taloane, în condiţiile în care Casa de Pensii are baza de date a pensionarilor", a declarat directorul RATC. Acesta a subliniat că, dacă nu vor primi sumele restante, salariaţii sunt