Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În cadrul campaniei „Eu cum ajung la școală?", World Vision România lansează un nou produs destinat strângerii de fonduri

Publicat in Ziua Constanta, marți 10 ianuarie 2012 ·

București, 10 ianuarie 2012 - Începând cu luna ianuarie, cei care doresc să sprijine campania World Vision - „Eu cum ajung la școală?" - o pot face acum și în cadrul restaurantelor Pizza Hut și KFC din toată țara, prin intermediul donațiilor punctuale în valoare de 5 lei. În schimbul acestei sume, donatorii vor primi un magnet inscripționat cu numele campaniei. Acțiunea se va desfășura până la sfârșitul lunii februarie, iar fondurile strânse vor fi utilizate pentru a achiziționa unul sau două microbuze școlare pentru 150 de copii din comuna vasluiană Rebricea, care merg pe jos peste 10 kilometri pentru a ajunge la școală.

Județul Vaslui este unul dintre cele mai sărace județe din țară, fiind, totodată, una dintre cele mai sărace regiuni din Europa. Conform datelor statistice furnizate de Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, peste 785 de elevi au abandonat școala în prima jumătate a anului școlar 2010-2011. Din cele 785 de cazuri de abandon școlar, mai mult de jumătate, respectiv 405 cazuri, sunt din rândul elevilor din ciclul gimnazial, iar peste 80% dintre acestea provin din mediul rural. Din discuțiile pe care reprezentanții World Vision le-au purtat cu familiile acestor elevi care au abandonat școala, reiese că un factor favorizant îl reprezintă sărăcia, dar și distanța foarte mare până la școala care asigură ciclul gimnazial în comună.

Prin lansarea magneților destinați strângerii de fonduri, World Vision România face încă un pas pentru a le putea oferi copiilor din comuna Rebricea, județul Vaslui, șansa la un viitor mai bun. Astfel, toate fondurile strânse în urma donațiilor punctuale vor fi folosite pentru a achiziționa unul sau două microbuze care să asigure accesul elevilor la școală. Cu doar 5 lei, fiecare va putea oferi șansa unui copil de a privi cu mai multă încredere spre viitor.

„Știm de la

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°