Legitima sau nu, imi pun o intrebare : De ce toti oamenii sunt minunati dupa ce au murit?

De ce elogiile aduse la trecerea lor in nefiinta sunt mai pompoase decat laudele din timpul vietii?

Dupa un lung sir de treceri in nefiinta in ultimii doi ani si ceva ale unor oameni cunoscuti opiniei publice, celebritati sau nu, personalitati in adevaratul sens al cuvantului sau doar fabricate de presa, sfarsitul de saptamana care tocmai s-a incheiat a adus televiziunilor sansa nesperata pentru weekend de a-si afisa burtiera aducatoare de audienta si de bani fireste, anuntand cu litere mari de-o schioapa moartea fulgeratoare a Cesariei Evora sambata, si a lui Vaclav Havel a doua zi, duminica.

Parca ieri a murit Madalina Manole, desi a trecut vreun an si jumatate de atunci, atat de vie mi-a ramas in minte nebunia mediatica care a urmat decesului artistei. In goana hulpava dupa senzational macabru, presa televizata urmata de cea scrisa a facut dintr-o tragedie personala a artistei care a ales sa moara din motive doar de ea stiute, si o tragedie a familiei sale nevoita sa primeasca o veste socanta, un subiect de stiri aducator de euro cu iz de hoit frumos impopotonat si parfumat.

Nu ma refer doar la presa tabloida devreme ce o televiziune de stiri care se vrea a fi un CNN romanesc, a transmis in direct imormantarea intr-un breaking-news prelungit pret de cateva ore. Sacalii sunt sacali indiferent de circumstante si pregatire, ce mai conteaza daca scopul final, castigul, este atins? Fireste, presa da publicului ceea ce acesta cere si pana la urma ceea ce publicul gusta. Fara intentia de a arunca o vina intr-o parte sau alta ma intreb : este opinia publica ipocrita sau nu?

A fost nevoie de un gest suprem, disperat cum este sinuciderea, gest izvorat fireste din cu totul alte motive, a trebuit sa moara ca lumea sa isi aminteasca cantecele Madalinei.