Istoria în 192 de imagini, Afişul polonez 1917-2007, MNAR, septembrie 2011-ianuarie 2012.
Nimeni nu se îndoieşte că în Polonia afişul a făcut istorie. Cu facultăţi dedicate graficii de afiş, înfiinţate încă de la începutul secolului XX, şi sub o presiune istorică ieşită din comun, ţara care a (re)apărut după 1918 avea nevoie de imboldul şi electrizarea patriotică pe care o aduce afişul. Ieşită din laboratorul wilsonian al statelor-naţiuni conturate prin Conferinţa de Pace de la Paris, Polonia Mare (cu teritoriile baltice, Lituania, dar şi cu Prusia Occidentală, vestul Bielorusiei şi nu numai) trebuia să se cunoască pe sine şi să insufle în acest corp imens un spirit etnic, naţional şi statal. Afişul (pe lângă un alt capitol important, necunoscut la noi, acela al fotografiei de peisaj „naţional“, prin care polonezii descopereau Polonia, acum a lor) şi-a îndeplinit cu vârf şi îndesat această sarcină ideologică de a încorpora sloganul identitar.
Sfâşiată în trecut de imperiile vecine, Țara se trezea la viaţă, devenea o entitate, o realitate, o femeie înflăcărată (ce poate fi întâlnită-n expoziţia de la MNAR), prerafaelit înfăşurată-n stindard şi propriile cosiţe, cerând, imperativ, „Cumpăraţi bonuri de valoare de la Trezoreria de Stat“ (Bogdan Nowakowski, Patria vă cheamă!, 1918). Îndemnul (de actualitate şi acum, şi nu doar în Polonia) miza pe inflamarea conştiinţei naţionale pentru a (re)construi Polonia prin polonezi. Biserica, industria, turismul, cultura, toate au început să duduie în Polonia interbelică, cam la fel ca şi în România acelor vremuri. Expoziţia de la MNAR arată aceasta cu prisosinţă, de la construcţii şi industrie (Expoziţia industriei metalurgice şi electronice, 1936) la dorita americanizare culturală (Sherrier. American comedy dancer, Tadeusz Gronowski, 1930) şi de la consum (Au trecut timpurile străbunicilor. Călcaţi folosind cure
