Descoperită de ziarului "Zigzag român-canadian", fata e stabilită din 2009 cu familia în Quebec, unde a imigrat după alţi 5 ani petrecuţi în Italia. În ţara de adopţie, românca e invincibilă la categoria ei de vîrstă şi de greutate, 63 kg, şi îşi doreşte să reprezinte Canada la cele mai importante competiţii.
E o nouă poveste despre cum România îşi pierde campionii în devenire. Iar istoria vine de această dată de peste Ocean. Judokana Maria Carla Chirilă, 13 ani, o puştoaică originară din judeţul Vaslui, a ajuns deja o mică vedetă în Canada, unde victoriile sale la concursurile naţionale au propulsat-o la selecţiile pentru loturile de juniori ale ţării sale de adopţie, la 63 kg. Adică la o categorie de greutate superioară celor în care luptă vedetele noastre de azi din judoul feminin: Alina Dumitru (48 kg), Andreea Chiţu (52 kg), Corina Căprioriu (57 kg).
Pînă la 5 ani, Carla a copilărit în comuna natală, Moara Domnească, iar din 2004 pînă în 2009 a crescut în Italia. "Soţia a găsit un contract ca asistentă medicală la un spital din Genova. Lucra la Spitalul Judeţean Vaslui, secţia Reanimare. Am renunţat şi eu la serviciu şi am plecat pentru a face un viitor copilului. În 2007 am depus dosarul de imigrare în Canada, iar în 2009 ne-a fost aprobat. Aşa am ajuns şi ne-am stabilit în Quebec", explică tatăl fetei, Ion Chirilă, electrician de profesie.
"Se lua la trîntă cu băieţii, la şcoală"
Carla a fost atrasă de judo din fragedă copilărie, iar spiritul de luptătoare l-a moştenit de la părinţi, care au făcut karate. Avea 7 ani cînd a păşit prima dată pe tatami. Se întîmpla în Italia: "De cînd eram mică mi-a plăcut să mă iau la trîntă cu băieţii la şcoală sau prin parc. Practic, tatami a fost locul meu de joacă. Nu mi-au plăcut păpuşile".
Tatăl e mîndru: "Nu e un sport cu lovituri, iar instructorul ne-a zis că e făcută pentru judo.