Incendiul care a distrus Biserica Sf. Pantelimon este doar ultimul dintr-un lung şir de dezastre care au schimbat Capitala de-a lungul istoriei.
Cel mai mare incendiu ce a avut loc în Capitală a rămas în istorie cu numele de „Focul cel Mare”. S-a produs pe 23 martie 1847. Chiar în ziua de Paşti. Focul s-a întins de la casa culceresei Drugăneasca, al cărui fecior a descărcat o armă în tavan, aprinzând fânul din pod. Neastâmpărata odraslă a culceresei a stârnit atunci un incendiu teribil care a cuprins repede toată partea de est a oraşului.
Poetul Anton Pann, unul dintre cei păgubiţi de incendiu, a descris panica din oraş în versuri: „Căci focul grabnic nu le da vreme/ Nici să-şi îmbrace ai lor copii.../ Mulţi nu putură să fugă îndată/ I'au cuprins focul din patru părţi.../ Fugea la margini, la câmp afară/ Fieşcare'ncotro vedea”.
PANICĂ MARE. „Focul cel Mare” avea să schimbe fața Bucureștiului
Oamenii s-au mobilizat care cum au putut pentru a stinge focul, despre care se spune că a ars mocnit mai multe săptămâni. Bucureştiul avea la acea dată 100.000 de locuitori, 20.000 de case şi o brigadă de pompieri proaspăt înfiinţată. Au murit cincisprezece oameni şi au ars aproape 2000 de clădiri. Pagubele materiale au fost imense, însumând 55 de milioane de lei de la acea vreme.
După "Focul cel Mare" Capitala n-a mai trecut printr-un eveniment asemănător provocat de incendii. "Partea bună" a fost înfiinţarea serviciului de pompieri.
Turcii au aprins de două ori oraşul
Înainte de „Focul cel Mare”, turcii au pus foc Bucureştiului de două ori. Odată, în timpul detronării domnitorului Mircea Ciobanul. Apoi, în octombrie 1595, la retragerea lui Sinan Paşa. Biserica Sf. Gheorghe, ridicată în 1562, a fost atunci incendiată.
Mijloacele de a lupta împotriva focului în acele vremuri se limitau la apa din Dâmboviţa. Istoria
