Omul ăsta, cumva, într-un fel numai de el ştiut, te vrăjeşte
Se întîmpla prin martie 2008. Copos anunţase că vinde clubul, iar Taher băgase în el cîteva milioane de euro bune, făcînd astfel cunoştinţă cu farmecul vieţii. De aici începe povestea.
Într-o bună zi, cuprins brusc de inspiraţie, am scris un dialog imaginar în care nea George îl ironiza pe Taher. Ziua următoare eram acasă, la calculator, cînd, deodată, sună telefonul. “Bună ziua! Domnul Daniel Şendre?” “Bună ziua! Da”, răspund eu, politicos. Era o domnişoară cu o voce foarte frumoasă. “De la biroul domnului Copos vă sun, puteţi aştepta puţin pe fir, să vă fac legătura?” Mă aşteptam să fie nervos, să mă întrebe cum îmi permit să-l ironizez, să mă jignească, în sfîrşit, să mă certe, dar nu! Calm şi extrem de elegant, domnul Copos a salutat, s-a prezentat, apoi s-a scuzat pentru deranj.
“Nu e un deranj”, am recunoscut, apoi domnul Copos a continuat în aceeaşi notă manierată. Nu jignea, mă felicita! I-am mulţumit, apoi am început să-l întreb de Rapid. Ei bine, talentatul domn Copos m-a trecut prin toate stările posibile. De la o uşoară revoltă pentru faptul că-mi insulta inteligenţa prin răspunsurile pe care mi le oferea uneori, la admiraţie sinceră pentru un om nedreptăţit, care făcuse atîtea pentru echipă!
L-am ascultat minute în şir vorbind cu sensibilitate despre ce înseamnă să iubeşti Rapidul, despre cum eşti pregătit să-ţi vinzi pînă şi casa, despre performanţele pe care le-a realizat în Giuleşti şi despre toate încercările prin care a fost nevoit să treacă pentru a le atinge. Povestea aproape în şoaptă, cu o umilinţă regală. “Atît am putut eu, atît m-am priceput. Am făcut şi greşeli, greşeli foarte mari, pe care acum le regret”. Remarcabil, parcă îl ascultam pe Dinică vorbind despre femeia iubită, pe scena de la Naţional. La un moment dat, domnul Copos mi-a oferit chiar şi două
