Absolvenţii clasei a VIII-a vor participa şi în acest an şcolar la Evaluarea Naţională a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial. Procedurile de organizare, calendarul de desfăşurare, disciplinele la care se susţine Evaluarea Naţională au fost stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Absolvenţii clasei a VIII-a din promoţia 2011, indiferent de vârstă, precum şi cei din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011, inclusiv, se înscriu în învăţământul liceal, la cursuri de zi. Absolvenţii învăţământului gimnazial din promoţiile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011, inclusiv, se pot înscrie în învăţământul liceal doar la cursuri serale sau cu frecvenţă redusă. Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat, se face fără examen, pe baza mediei de admitere.
Absolvenţii clasei a VIII-a vor participa şi în acest an şcolar la Evaluarea Naţională a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial. Procedurile de organizare, calendarul de desfăşurare, disciplinele la care se susţine Evaluarea Naţională au fost stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Absolvenţii clasei a VIII-a din promoţia 2011, indiferent de vârstă, precum şi cei din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011, inclusiv, se înscriu în învăţământul liceal, la cursuri de zi. Absolvenţii învăţământului gimnazial din promoţiile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011, inclusiv, se pot înscrie în învăţământul liceal