Decizia Consiliul Concurenţei nu este bazată pe argumente logice, ci pe presiunea media, a publicului şi a mediului politic datorită scumpirii carburanţilor, a declarat pentru gândul Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România şi actualul reprezentant al lui Vagit Alekperov, preşedintele grupului petrolier cu sediul la Moscova.
"Sunt conştient că lumea suferă şi că există o presiune mare privind situaţia preţurilor la combustibili, mediatică sau din partea poporului, care ulterior ajunge la politic, dar asta este situaţia când eşti pe o piaţă aflată în criză", ne-a declarat oficialul Lukoil, care a întrebat, retoric, de unde credem că va fi plătită amenda de către companiile petroliere.
În ceea ce priveşte obiectul propriu-zis al investigaţiei Consiliului, Tampiza susţine că retragerea acelui sortiment de benzină în 2008 a avut loc în condiţiile în care sortimentul respectiv avea mai puţin de 3-4% din vânzările totale de pe piaţa de profil şi era poluant, non-euro. "Lukoil a investit 14 milioane de dolari în România într-un centru în care să se scoată manganul din carburant. Benzina aceea era non-euro, era poluantă şi nici nu avea vânzări. Unde este greşeala?", a întrebat el. "Apare o altă întrebare. Evenimentul a avut loc în 2008-2009. Au urmat apoi presiunile din ianurie şi februarie privind majorările de preţ. Adică până atunci nu s-au găsit elemente că a existat această înţelegere?", a continuat el.
Oficialul Lukoil a ţinut să sublinieze că în ceea ce priveşte scumpirea carburanţilor "aceasta este situaţia pe o piaţă în criză": "Sunt două soluţii: fie mergem în pierdere, fie renunţăm la investiţii".
În ceea ce priveşte piaţa de carburanţi din România şi concurenţa din această piaţă, fostul director general al Lukoil a atacat, voalat, OMV Petrom, cel mai mare producători şi distribuitor de carburanţi de pe piaţa locală. "Av