„Ungaria este o ţară normală acum: alegeri, suişuri şi coborâşuri economice, ambuteiaje, antreprenori, chiar, de necrezut, membră a NATO. Dar dincolo de această suprafaţă, la îndemâna călătorului pătruns de sensul istoriei, se află simboluri puternice care amintesc de un trecut turbulent şi tragic. (...) Budapesta este un loc memorabil; vizitaţi-l până când urmele trecutului recent nu se vor fi şters pe deplin“, scria, în urmă cu mai bine de 10 ani, Richard Holbrooke. Dintr-o dată, trecutul redevine mai actual ca oricând. Liberalismul şi democraţia sunt sub asediu. Ungaria este iar paradisul naţionaliştilor, populiştilor, demagogilor, al radicalilor de tot felul. Însă „orbanizarea“ Ungariei, colonizarea puterii de către partidul aflat la guvernare, dizolvarea pârghiilor de „checks and balances“, fragmentarea opoziţiei nu sunt singurele probleme ale vecinilor noştri. O ameninţare, poate şi mai gravă, apare la orizontul democraţiei ungare: creşte popularitatea extremei drepte.
La alegerile din 2010, extrema dreaptă a fost marea surpriză a scrutinului, devenind al treilea partid parlamentar şi câştigând 47 de mandate. Astăzi, mai multe sondaje de opinie relevă că propaganda agresivă a Mişcării pentru o Ungarie mai bună (Jobbik) este tot mai eficientă: extremiştii sunt cotaţi cu aproape 20% din totalul voturilor şi devin, astfel, pentru prima dată, a doua forţă politică din Ungaria, după partidul de guvernământ, depăşindu-i clar pe socialişti. În iulie 2011, Fidesz era susţinut de 22% din populaţia cu drept de vot, socialiştii de 14% (aproximativ 1,1 milioane de voturi), în timp ce bazinul electoral al Jobbik se situa la 600.000 de voturi. Şi totuşi, ce explică această ascensiune? În ce crede electoratul Jobbik?
Condus de Gábor Vona, un tânăr profesor de istorie de 34 de ani, Jobbik recuperează masiv din imaginarul extremei drepte interbelice (inclusiv
