În numărul de ieri al Jurnalului Naţional anunţam unele proiecte pe 2012 în teatre bucureştene, iar astăzi le enumerăm pe cele din teatre din ţară. O primă trecere în revistă a titlurilor şi a regizorilor ne demonstrează că a doua jumătate a stagiunii 2011-2012 va fi bună.
"Trei surori", la Iaşi
Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi prezintă la 14 ianuarie premiera cu piesa "Trei surori" de Cehov, în regia lui Cristian Hadji Culea, scenografia Rodica Arghir. Printre proiecte în pregătire sunt "Opera calicilor" de Vaclav Havel, "Seara doamnelor" de Anthony McCarten şi Stephen Sinclair, în regia lui Vitalie Lupaşcu. Va crea din nou aici Radu Afrim.
Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu anunţă cea dintâi premieră a anului pentru 12 ianuarie, cu "Eden" de Eugen O’Brien, regia Cristian Juncu. La 29 ianuarie va fi adus la rampă spectacolul "Încurcă-i, drace!" după Ray Cooney, regia Şerban Puiu. La secţia germană va avea loc, pe 31 ianuarie, premiera spectacolului "Shakespeare în 90 de minute" de Adam Long, Daniel Singer şi Jess Winfield, regia Daniel Plier. Yasuda Masahiro va pune în scenă aici un spectacol după un text kabuki, "The Killer Lady and the Hell of Oil", premiera urmând să aibă loc la vară.
Un eveniment teatral va reprezenta la Sibiu, în primăvara acestui an, noua creaţie a lui Silviu Purcărete, după "Călătoriile lui Gulliver".
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca pregăteşte, la Sala Mare, "D’ale carnavalului" de Caragiale, în regia Monei Marian, cu premiera în 4 februarie. Va urma "Biloxi Blues" de Neil Simon, regia Cristian Nedea (premiera în jurul datei de 20 martie). Regizorul Alexa Visarion va monta la Naţionalul clujean "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, scenografia Adriana Grand – premiera în jurul datei de 20 mai. În cadrul programului "Punţi peste graniţe" derulat aici, va fi adus la rampă