Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Ozunu, în lupta cu cancerul: „De la mine o să auziţi numai de bine, chiar dacă nu îmi este“

Publicat in Adevarul, marți 10 ianuarie 2012 ·

Tânăra de 30 de ani, asistentă la Radiologie intervenţională, în cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, a făcut deja cinci din cele 45 de şedinţe de radioterapie care să-i înlăture partea de tumoră ce nu a putut fi îndepărtată chirugical.

Nu se plânge, nu se lamentează şi mai găseşte câte o vorbă bună, chiar şi o glumă pentru fiecare dintre cei care o sună zilnic, pentru a întreba cum se mai simte. Le răspunde:

„Amestecat. Nici extraordinar, nici rău. De la mine o să auziţi numai de bine, chiar dacă nu îmi este“.

Şi chiar astfel se întâmplă. Povesteşte că imediat ce a scăpat de ameţeala, greaţa şi ceaţa de pe ochi, provocate de tratament, a intrat în bucătărie şi s-a delectat gătind tot ce-i place, de la supe, la clătite şi gogoşi cu brânză. Aşa este ea, plină de viaţă şi hotărâtă să se bucure de tot ce-i frumos şi îi face bine.

Click AICI pentru a vedea o estimare a costurilor tratamentului

Carmen Ozunu a fost diagnosticată în noiembrie anul trecut cu carcinom adenoid chistic cu origine primară la nivelul mucoasei sinusonazale (tumoră nazofaringiană cu invadare intracraniană). A găsit resurse pentru a-şi accepta acest hop al vieţii, însă nu şi pentru a suporta în totalitate costurile necesare tratamentului, estimate până în acest moment la aproximativ 28.000 de lei, sumă în care sunt incluse doar 30 din cele 45 de şedinţe de radioterapie.

Oamenii care doresc să o ajute pot face donaţii în contul: RO38RZBR0000060008017632 – Raiffeisen Bank, Agenţia Craiova 1 DJ sau o pot contacta sunând la 0763.262.482.

CITEŞTE ŞI:Luptă cu cancerul visând să devină mamă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 42 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°