Un procuror militar polonez a încercat luni să se sinucidă cu arma de serviciu taman într-o pauză din timpul unei conferinţe de presă pe care o susţinea la Poznan, relatează France Presse, care citează presa poloneză care era prezentă la respectiva conferinţă de presă.
Procurorul este rănit, prezentând o leziune cranio-facială. „Pacientul este conştient, zilele sale nu sunt în pericol”, a declarat Leslaw Lenartowicz, director al spitalului HCP din Poznan pentru postul de televiziune TVN24, după ce victima a fost transportată la spital.
Procurorul Mikolaj Przybyl (foto) susţinea o conferinţă de presă pe tema unor presupuse interceptări telefonice comandate de Parchetul militar din Poznan, ale unor jurnalişti care investigau condiţiile în care s-a prăbuşit avionul preşedintelui Lech Kaczynski la 10 aprilie 2010 în Rusia.
Przybyl, căruia i s-a reproşat că a blocat legea care cerea accesul la conversaţiile telefonice ale jurnaliştilor, şi-a susţinut nevinovăţia. El a denunţat corupţia şi delictele economice organizate care se practică în armată, după cum afirmă el. Procurorul a mai denunţat şi un proiect pe care l-a catalogat drept „degradant” pentru colegii de breaslă, de a se suprima anumite Parchete militare regionale, pentru a le integra în cele civile. După ce a ţinut un discus emoţional, el a cerut presei să părăsească sala, pentru a o aerisi. De afară, jurnaliştii au auzit un zgomot în sală şi, la a revenirea în sală, l-au descoperit pe procuror într-o baltă de sânge. „Zăcea într-o baltă de sânge, cu arma de serviciu lângă el”, a declarat un jurnalist pentru TVN24. „După câteva secunde am remarcat că încă mai respira”, a adăugat acesta. O echipă medicală s-a prezentat la faţa locului, acordându-i primul ajutor procurorului, ulterior acesta fiind transportat la spital, unde a efectuat o tomografie.
Şeful Parchetului general polonez Andrzej