Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scapă de punctele negre!

Publicat in Click, marți 10 ianuarie 2012 ·

Dincolo de riduri și de coșurile care îți strică imaginea, o problemă des întâlnită sunt punctele negre care se găsesc de obicei pe nas și pe bărbie. Le-ai scoate într-o clipită, dar riști să-ți lași semne vizibile și să-ți învinețești zona respectivă. Cum să scapi de ele fără mari riscuri?

Punctele negre sunt pori plini de sebuum care, în contact cu aerul, se înnegresc. Cu cât le lași mai mult să se întărească pe față, cu atât va fi mai greu să le scoți și vei lăsa o gaură inestetică în acea parte a feței. De aceea, este foarte important să previi apariția lor și să le scoți atunci când încep să apară.

Tenul cu puncte negre trebuie curățat în profunzime cel puțin o dată pe săptămână. Primul pas în acest sens este să-ți faci o infuzie cu ceai de mușețel. Fierbi apă într-un vas, adaugi pliculețele de ceai sau de plantă uscată și stai deasupra vasului cel puțin 10 minute, acoperindu-ți capul. Dacă este prea puternic aburul, ia pauze scurte astfel încât să nu te opărești.

Dacă punctele negre sunt puțin vizibile, te poți folosi de un prosop cu care să freci fața. Pentru cele adânci, înfășoară vatăsau tifon pe buricele degetelor și preseazăpielea. Mișcările trebuie să fie ușoare, astfel încât să nu învinețești zona. Evită să folosești unghiile. După ce ai curățat fața, curăță zona cu un burete îmbibat cu apă rece sau aplică o loțiune astringentă.

Și plasturii te ajută să scapi de punctele negre. Îi umezești pe una dintre părți și-i aplici pe zona afectată. Dupa ce se usucă, se dezlipesc încet. Mai poți aplica și măști special concepute în acest sens. Aplici crema pe față, o lași să se întărească și o desprinzi ca o peliculă de pe față, scrie Click pentru femei.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum o ora
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 2 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum o ora
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

Constantin Toma spune că nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale: Probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el / Practic, ne-am îndrepta spre alegeri anticipate

News.ro acum 27 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat marţi că în opinia sa nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, arătând că probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el. ”P

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 2 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 6 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

S-au închis pârtiile de schi de la Sinaia, la altitudinea de 2.000 m, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 3 ore
Domeniului schiabil din staţiunea Sinaia a anunţat, marţi la amiază, închiderea pârtiilor de la altitudinea de 2.000 de metri, din cauza rafalelor puternice de vânt. Începând cu ora 12:00, vânzarea cartelelor la mijloacele de transport pe cablu a fo

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum o ora
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°