Desi par, retrospectivele nu sint tocmai cea mai simpla operatiune analitica. Obligatoriu sintetic, acest tip de evaluare trebuie sa se refere la compartimentele esentiale ale domeniului, sa includa evenimentele majore ale perioadei in discutie, sa opereze comparatii cu intervale de referinta precedente si, eventual, ca contureze directii de evolutie. Meditind la anul teatral 2011, am alcatuit o lista cu cuvinte-cheie care l-ar putea defini. Scurta, lista graviteaza semantic in jurul termenului stagnare, celelalte fiindu-i relativ sinonime. Stagnare e cel mai acoperitor, intrucit ceea ce s-a petrecut sub semnul Thaliei in ultimele 12 luni nu a fost nicidecum mai spectaculos decit durata anterioara. Constatare anticipabila, caci teatrul romanesc face parte din categoria acelora care preiau imediat tendintele si convulsiile mediului social-politic in care exista. Din pacate, raportarea mimetica la societatea in care functioneaza nu se face preponderent estetic, ceea ce ar fi dezirabil, ci, in primul rind, din punct de vedere al culturii organizationale. Cu alte cuvinte, la asa un mediu public, asa teatru! Sociologic, situatia e explicabila: establishment-ul autohton il conserva covirsitor pe cel antedecembrist, fiind in continuare majoritar de stat, adica dependent de guvern si politic. Absenta reformelor, a unor programe consistente, cu bataie mai lunga in privinta initiativelor independente, preferinta pentru un sistem salarial ce nu incurajeaza concurenta profesionala, ci linistea sindicala au lasat teatrul nostru in siajul unor trenduri caracteristice mai degraba trecutului. Reducerile bugetare severe practicate de azi pe miine in 2011 si aplicate si companiilor teatrale fara o analiza de fond a domeniului au insemnat comasarea unor institutii, inghetarea cheltuielilor, reduceri de personal, blocarea schemelor de angajati, plafonarea salariilor, adica o functionare