"Adesea, din lipsă de profesionalism, mijloacele mass-media din România înţeleg foarte greşit ce se întâmplă în România sau nu înţeleg deloc". Aşa a spus preşedintele Traian Băsescu recent într-o întâlnire cu studenţii români din străinătate.
Preşedintele Traian Băsescu a obişnuit mass-media cu un ton agresiv de-a lungul timpului. Nu este singurul politician care odată ajuns la putere începe să aibă senzaţia că jurnaliştii gândesc greşit sau tendenţios.
Este probabil ca informaţiile exclusive de care beneficiază înalţii funcţionari ai statului să le dea senzaţia că sunt mult deasupra, că de fapt cei din jur nu înţeleg adevăratele resorturi ale funcţionării administraţiei, societăţii şi economiei.
Dar de ce nu sunt folosite aceste informaţii pentru a administra ţara astfel încât să nu o aduci în starea de a trebui să se împrumute peste noapte cu 20 miliarde de euro sau să majorezi TVA cu 5% de pe o lună pe alta?
Se tot aruncă în faţă ca reuşite ale administrării mica reformă a justitiţiei, coduri judiciare schimbate, reforma salarizării în sistemul public, reforma pensiilor, reforma educaţiei, reforma asistenţei sociale. Reforme şi legi.
Dar faptele? Ce ne arată? Că schimbarea sistemului de salarizare în sistemul public nu a aşezat toate salariile din sistem pe o scară ierarhică, că un primar sau un ministru este plătit mai prost decât un şef de sucursală de agenţie autofinanţată şi în niciun caz la nivelul său de responsabilitate. Sau că reforma pensiilor speciale a dus la creşterea deficitului în loc de scădere. Nu presa este "duşmanul", domnule preşedinte, ci lipsa de perspectivă a afacerilor, pierderea de locuri de muncă, stagnarea economică şi devalizarea banilor publici. Două milioane de români au plecat în străinătate şi nu se vor mai întoarce pentru că nu văd aici decât birocraţie, dezorganizare şi corupţie.
Compară preţurile