”Acum câteva săptămâni vorbeam despre această statuie, eram extrem de emoţionat, iar acum, să joc pentru Arsenal… este ceva ireal. Eu am trăit o poveste de dragoste alături de Arsenal, cu momente bune şi mai puţin bune. Sper ca oamenii să creadă la fel ca mine, că au fost mai multe zile bune decât rele, însă eu iubesc enorm acest club. Să fiu aici, să mă antrenez, să mă schimb în vestiarul echipei, să văd staff-ul tehnic, sunt lucruri pe care nu le pot descrie. Nu exista onoare mai mare decât să port încă o dată tricoul lui Arsenal“.
La câteva zile după ce a semnat contractul pe două luni cu Arsenal Londra, Thierry Henry a reintrat pe gazon. Era minutul 68 al meciului din Cupa Angliei cu Leeds, când a intrat, era 0-0, iar Henry a făcut ceea ce reuşise de alte câteva sute de ori pentru echipa lui Arsene Wenger. A marcat. Simplu, ascuţit, cu o fineţe uluitoare. Atingerea perfectă. Nu golul, nu calificarea mai departe a tunarilor, nu toate acestea sunt însă memorabile. Ci altceva.
Bucuria de după gol. Vie, sinceră, tribală, o poveste.
O puteţi vedea aici.
Un text f.frumos, pe aceeaşi temă, a apărut în Gazeta Sporturilor de ieri, semnat de Oana Dusmanescu. Îl puteţi citi aici.
”Acum câteva săptămâni vorbeam despre această statuie, eram extrem de emoţionat, iar acum, să joc pentru Arsenal… este ceva ireal. Eu am trăit o poveste de dragoste alături de Arsenal, cu momente bune şi mai puţin bune. Sper ca oamenii să creadă la fel ca mine, că au fost mai multe zile bune decât rele, însă eu iubesc enorm acest club. Să fiu aici, să mă antrenez, să mă schimb în vestiarul echipei, să văd staff-ul tehnic, sunt lucruri pe care nu le pot descrie. Nu exista onoare mai mare decât să port încă o dată tricoul lui Arsenal“.
La câteva zile după ce a semnat contractul pe două luni cu Arsenal Londra, Thierry Henry a reintrat pe gazon. Era minut
