Celebra operă a lui P.I. Ceaikovski „Spărgătorul de nuci” ţine, în Bucureşti, trei afişe în luna ianuarie! Exact trei spectacole cu „Spărgătorul de nuci” într-o singură lună! Iar biletele, la toate spectacolele, nu-s deloc chilipir. Iar spectatorul trebuie să aleagă un „spărgător” în detrimentul celorlalţi, că doar nu o să se ducă la toţi trei. Ar fi prea scump şi de-a dreptul ridicol! Unul pe an e de ajuns.
Joi, 19 ianuarie, scena Sălii Palatului îngheaţă pentru „Saint Petersburg State Ballet on Ice”. Această producţie de succes a fost găzduită până acum de peste 7.000 de scene din SUA, Canada, Olanda, Germania, Portugalia, China, Taiwan, Coreea etc. Compania „Saint Petersburg State Ballet on Ice” este pioniera ideii de balet pe gheaţă. Prima punere în scenă a acestei poveşti a fost în 1892, la Teatrul Mariinsky din Petersburg. Era pentru prima dată în lume când un balet clasic era pus pe un patinoar instalat pe scena unui teatru.
De atunci, cei mai experimentaţi patinatori din lume împletesc baletul cu dansul şi patinajul, oferind publicului mostre ale genialităţii muzicii lui Ceaikovski. Un bilet costă: 300 de lei, 250 de lei, 200 de lei, 150 de lei, 100 de lei sau 50 de lei. După doar câteva zile, duminică, 22 ianuarie, tot la Sala Palatului avem „Spărgătorul de nuci” pe poante... „Feerie, reverie, măreţie – Spărgătorul de nuci – un spectacol inedit. Cu participarea extraordinară a sopranei Leontina Văduva” – ne prezintă afişul. Inedit, într-adevăr. Ce să caute Leontina Văduva în „Spărgătorul de nuci”? Cu siguranţă va cânta, nu se ţine de... poante. Ce găselniţă! Organizatorul s-a gândit că, dacă românul vede pe afiş numele celebrei soprane va băga mâna adânc în buzunar pentru a merge la „Spărgatorul de nuci”.
Dacă vă ţin finanţele (preţul unui bilet, în funcţie de categorie, costă 100, 80 sau 50 de lei), puteţi pătrun