În ultimul an leul a fost, de departe, cea mai stabilă monedă din regiune în raport cu euro. În timp ce moneda naţională a României a pierdut doar 1,8% faţă de cea europeană, forintul maghiar s-a depreciat cu 12,68%, zlotul polonez cu 13,3% iar coroana cehească a pierdut şi ea 2,8% faţă de euro în intervalul 31 decembrie 2010 - 3 ianuarie 2011.
În timp ce unii reprezentanţi ai mediului de business susţin că stabilitatea cursului a fost unul dintre atuurile României în 2011, alţii susţin că, în mod normal, valoarea unei monede naţionale trebuie să fie corelată cu puterea efectivă a economiei.
Mai mult decât atât, o "depreciere competitivă", mai ales dat fiind contextul regional, ar putea încuraja şi mai mult exporturile. Un leu mai slab însă ar fi resimţit de populaţie direct în buzunare prin scumpirea serviciilor şi bunurilor cu tarife sau preţuri exprimate în euro precum şi prin majorarea ratelor la creditele în valută.
HARTA deprecierii monedelor din regiune în ultimul an
Influenţa foarte puternică a cursului leu-euro în economia locală, "euroizarea" ei, a pus Banca Naţională a României (BNR) în situaţia de a nu se putea folosi în lupta pentru revenire economică de unul dintre principalele instrumente de politică monetară: cursul, după cum este de părere Matei Păun, managing partner BAC Investment.
"Noi de 3-4 ani asistăm la euroizarea continuă a economiei. Trebuie să încercăm să dăm ceasul înapoi în ceea ce priveşte acest proces. Dacă nu ne vom folosi de depreciere atunci nu vom avea 2-3 ani de stagnare, ci cinci, şase, poate 10", a declarat el pentru gândul.
Păun susţine că, într-un fel sau altul, România trebuie să rezolve problema "euroizării", pentru a se putea folosi de depreciere în vederea stimulării exporturilor. "Cele două probleme, a creditelor în euro şi a cursului, trebuie separate. Polonia şi Ungaria au făcut p