O dramă cu accente noir, ciudată, bizară, dar bine construită.

Noul film al lui Pedro Almodóvar are o intensitate care te consumă pe măsură ce povestea se derulează, te poartă în prezentul controlat al excentricului chirurg plastic Robert Ledgard, dar şi în trecutul său întunecat. „E o poveste despre supravieţuire în condiţii extreme, povestea omenirii, în fond. M-am gândit la mitul lui Frankenstein, dar mai ales la mitul titanilor şi al lui Prometeu“, mărturisea Almodóvar. Unul dintre cele mai răvăşitoare şi surprinzătoare filme, în care binecunoscutul regizor spaniol explorează pelicula fină dintre percepţia de suprafaţă a individului şi sufletul acestuia, radiografiază labirintul identităţii umane într-o manieră aparte. Lasă la o parte explozia culorilor cu care ne obişnuise în filmele precedente şi recurge la varianta austeră, totul fiind cufundat într-un alb septic. Puţini regizori ştiu să utilizeze culorile cu măsură, spre a transmite ceva. Roşul este una dintre culori, iar Almodóvar este singurul care ştie să îl valorifice aşa cum se cuvine. Atunci când recurge la culoare, totul se traduce prin pasiune, viaţă, forţă, dragoste – fără niciun alt sens ascuns ori deplasat. Culorile lui Almodóvar deschid/traduc o întreagă lume de sensuri. Chirurgul Robert Ledgard, interpretat în stil noir de Antonio Banderas, merge pe o linie precisă, experimentează una dintre cele mai îndrăzneţe tehnici de modificare/îmbunătăţire a pielii, a corpului uman în întregime, cu accese şi ambiţie de Creator suprem. Almodóvar i-a vorbit mult despre actorii anilor ’40–’50, i-a făcut o seamă de recomandări în materie de film noir, având în vedere diferenţa de interpretare şi linia pe care au decis să o urmeze. A găsit în Banderas ceea ce Hitchcock descoperise în Cary Grant: carismă, stil, hotărâre, ameninţare subtilă. Excentricul chirurg o ţine captivă pe frumoasa Vera, sp