Cei mai importanţi organizatori de concerte sunt prudenţi, iar din informaţiile avute până acum putem trage câteva concluzii. După două ediţii la munte OST Mountin Fest devine OST Fest şi, cu Project Events organizator principal, se stabileşte în Capitală, unde primele nume confirmate sunt Dimmu Borgir, Motorhead şi Motley Crue. Urmează şi alte nume mari şi foarte mari plus trupele româneşti.
Events a dat rockul pe Cirque du Soleil, celebrul ansamblu vine pentru prima oară în România cu cinci spectacole („Saltimbanco”) consecutive şi pe Sensation, cel mai cunoscut eveniment dance din Europa. Emagic organizează a şasea ediţie a B’estfest, tot la iarbă verde, pe malul lacului Pasărea din Tunari. Dacă la ediţiile precedente fanii muzicii rock au avut o zi numai a lor, Aftershock, de data aceasta B’estfest a pregătit o scenă specială, dedicată în totalitate muzicii rock, Kreator fiind prima trupă confirmată pe scena rock şi primul nume de pe afisul B’estfest Summer Camp 2012.
Au mai fost anunţaţi Milow şi Andy C, două nume care, evident, vor fi urmate de altele, care au o mult mai mare rezonanţă. Tot Emagic organizează şi mult aşteptatul concert Red Hot Chili Peppers, de pe Stadionul Naţional. După Sonisphere (cu Ramms+ein şi Big Four, adică Metallica, Slayer, Megadeth, Anthrax), AC/DC şi Bon Jovi, Marcel Avram – prin D&D East Entertainment – urmează să anunţe, cât de curând, ce planuri are pentru România. În 2012, la nivel internaţional, Marcel Avram este implicat în organizarea turneelor New Kids On The Block & Backstreet Boys, Udo Jürgens, Laura Pausini şi Bruce Springsteen.
Dar iată concertele şi festivalurile confirmate până în prezent:
IANUARIE – 18 – Arch Enemy – Khaos Legion Tour 2012 – Arenele Romane, 25 – Tarja Turunen – Final Tour 2012 – Sala Palatului, 25 – Madame Hooligan & Dubioza Kolektiv – The Silver Church, 27 – Na