Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atănăsoaei: Aştept motivarea CC, nu cred că deschiderea şampaniei e bună cât avem câini pe stradă

Publicat in Adevarul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Prefectul Capitalei, Cristian Atănăsoaei, a declarat azi, pentru Mediafax, că a primit decizia Curţii Constituţionale cu rezerve şi aşteaptă motivarea acesteia, edilul precizând că deschiderea şampaniei de către ONG-uri nu e bună atâta timp cât câinii rămân tot în stradă.

Atănăsoaei a declarat că aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale care ar urma "să facă lumină" în ceea ce priveşte decizia luată. Prefectul a precizat că aşteaptă să vadă dacă au fost declarate neconstituţionale elemente care ţin de fond sau ca procedură legislativă.

"Legea va trebui să treacă cât mai repede în continuare pentru că problema câinilor de pe stradă rămâne. Nu cred că deschiderea de şampanii, de care se ocupă ONG-urile, e bună. Dacă rămân câinii mai departe pe stradă nu cred că e motiv de şampanie. Sunt convins că legea va trece foarte repede din nou prin procedură parlamentară", a mai spus prefectul Capitalei.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţională Legea referitoare la câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia.

Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, cu majoritate de voturi, sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, făcută în 25 noiembrie 2011 de 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 33 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Motivul uluitor pentru care lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni. Ministrul Sănătății „Pe teren existau trei nuci”

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, 6 iulie, că lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni, deoarece nu a fost eliberat un aviz de mediu, întrucât pentru construirea unității ar fi trebuit tăiați trei nuci.

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°