Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DE FRICA LEGII: Medicii din Braşov au semnat cu 4.000 de concedii mai puţin

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Pe parcursul anului trecut, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CASJ) au fost depuse 79.800 de concedii medicale, în total, faţă de 83.600 pe parcursul anului 2010. „Este o scădere cauzată şi de înăsprirea legii privind concediile medicale”, spune Luminiţa Niţu, director relaţii contractuale şi purtător de cuvânt al CJAS Braşov. Cea mai mare scădere este la certificatele acordate de către medicii din Ambulator: de la 28.600 în 2010 la 23.000 în 2011. În schimb, au crescut certificate de concedii medicale date de către medicii de familie şi medicii de spitale. Astfel, în 2011, medicii de familie au acordat 46.500 de astfel de documente, faţă de 45.300 în 2010. De asemenea, medicii din spitale au dat, în 2011, 10.300 de certificate faţă de

9.700 în 2010. Pe parcursul anului trecut, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CASJ) au fost depuse 79.800 de concedii medicale, în total, faţă de 83.600 pe parcursul anului 2010. „Este o scădere cauzată şi de înăsprirea legii privind concediile medicale”, spune Luminiţa Niţu, director relaţii contractuale şi purtător de cuvânt al CJAS Braşov. Cea mai mare scădere este la certificatele acordate de către medicii din Ambulator: de la 28.600 în 2010 la 23.000 în 2011. În schimb, au crescut certificate de concedii medicale date de către medicii de familie şi medicii de spitale. Astfel, în 2011, medicii de familie au acordat 46.500 de astfel de documente, faţă de 45.300 în 2010. De asemenea, medicii din spitale au dat, în 2011, 10.300 de certificate faţă de

9.700 în 2010.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB a revenit pe primul loc, după 1-0 cu Universitatea Cluj

HotNews acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Elon Musk propune o zonă de liber schimb între SUA și Europa

Libertatea acum 33 minute
La puțin timp după ce Donald Trump a anunțat noile tarife vamale, miliardarul american Elon Musk s-a pronunțat în favoarea creării unei zone de liber schimb între Statele Unite și Europa.

O echipă americană de asistență a aflat că va fi disponibilizată în timp ce ajuta la salvarea victimelor cutremurului din Myanmar

Libertatea acum 33 minute
Trei angajați americani implicați în operațiuni umanitare în Myanmar au fost anunțați că vor fi disponibilizați în timp ce participau activ la eforturile de salvare și recuperare în urma unui cutremur major, a declarat pentru Reuters Marcia Wong, fo

Video Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”

Adevarul acum 2 ore
Diana Șoșoacă a surprins printr-un gest inedit sâmbătă, când a făcut o baie în Marea Neagră, în ciuda temperaturii scăzute a apei, de sub 10 grade.

Popescu Piedone, atac furibund, cu insulte, la adresa lui Nicușor Dan: „Loază mincinoasă de care mi-e scârbă ca de gândacii descoperiți prin dulapuri!”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, îl atacă pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce acesta afirmase că acţiune sale arată „un pic de exces”. Riposta lui Popescu Piedone

Șeful Administrației Penitenciarelor, înlocuit din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Halchin

Mediafax acum 5 ore
Înlocuitorul său nu a fost anunțat încă de Ministerul de Interne. Halchin se va întoarce la Arad, ca director, potrivit gandul.ro. Halchin a făcut un scurt raport de activitate al ultimilor 4 ani în care susține că instituția pe care a condus-o arat

Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția deținută în cadrul AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial

HotNews acum 12 ore
Claudiu Târziu, suspendat sâmbătă din funcția deținută în cadrul AUR, a oferit prima reacție pentru Mediafax după măsura luată împotriva sa de conducerea partidului. „Am aflat și eu tot pe surse de această decizie, nu am fost informat oficial, deci

Netanyahu se duce la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

HotNews acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a informat sâmbătă pentru agenția France Presse un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările. Joi, a doua zi

UPDATE Autocar implicat într-un accident rutier la Sinaia!

Ziua Constanta acum 9 ore
Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier în orașul Sinaia. Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia acționează în aceste momente în cazul producerii unui accident rutier urmat de incendiu pe raz

Superliga – play-off: FCSB – Universitatea Cluj1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Vremea

București
acum

11°
dum.

5°/12°
lun.

1°/10°
mar.

3°/10°
mie.

5°/11°
Iasi
acum

dum.

0°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-4°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/8°
mie.

-0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/8°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°