Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domeniul de la Balc al lui Ion Ţiriac îi aşteaptă pe miliardari pentru tradiţionala vânătoare

Publicat in Antena 3, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Miliardarul Ion Ţiriac deschide pentru două zile porţile domeniului de la Balc pentru tradiţionala partidă de vânătoare anuală. Se fac pregătiri intense. Într-o săptămână, locul va deveni destinaţia a 30 de vânători, cu nume sonore şi averi de miliarde de euro.

Lista invitaţilor obişnuiţi la partida de vânătoare de la Balc ar putea fi la fel de bine lista invitaţilor la un summit de politică şi economie mondială, în care se reunesc bogaţii Europei. Anul acesta, în România ar urma să vină, printre alţii, primarul oraşului Monte Carlo, Wolfgang Porsche, dar şi Klaus Mangold de la Daimler Chrysler sau Franz Rauch, cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa.

A primit invitaţie la Balc şi fostul preşedinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, iar afaceriştii români, prieteni ai miliardarului Ion Ţiriac, nu vor lipsi.

Şi în sat e agitaţie mare. Cu o săptămână înainte, dintre localnici se recrutează hăitaşii. Pe lângă plăcerea de a merge la vânătoare, nici plata nu este de neglijat. Anul trecut, Ion Ţiriac a plătit între 100 şi 400 de lei de om, pentru o zi de vânătoare şi o parte din carnea mistreţilor vânaţi.

Domeniul din Balc are o suprafaţă de aproape 15.000 de hectare, acoperite în cea mai mare parte cu păduri seculare. Mistreţii se cresc aici special pentru partidele de vânătoare. Şi nu e de mirare, când la final prada se numără în sute de animale doborâte.

Miliardarul Ion Ţiriac deschide pentru două zile porţile domeniului de la Balc pentru tradiţionala partidă de vânătoare anuală. Se fac pregătiri intense. Într-o săptămână, locul va deveni destinaţia a 30 de vânători, cu nume sonore şi averi de miliarde de euro.

Lista invitaţilor obişnuiţi la partida de vânătoare de la Balc ar putea fi la fel de bine lista invitaţilor la un summit de politică şi economie mondială, în care se reunesc bogaţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Consider că propunerea preşedintelui interimar de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este una bună. Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat pentru o discuţie echilibrată

News.ro acum 36 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, consideră că propunerea preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este ”una bună”. ”Văd această locaţie ca un cadru neutru şi

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 7 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

MAE Atenționare de călătorie pentru Filipine - Erupția vulcanului Kanlaon

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum o ora
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 5 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Gandul acum 3 ore
Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativa

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 7 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

VIDEO Ilie Bolojan, despre canalul de comunicare al României cu SUA: „Pentru ca el să aibă rezultate, ar trebui ca nicio parte să nu îl torpileze”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că România are canale de comunicare cu Statele Unite, care „pot fi îmbunătățite”, și că dialogul cu administrația Trump „trebuie să fie o constantă

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/12°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/5°
vin.

-0°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

-0°/14°