Autodiagnosticul gripei

Autodiagnosticul gripei este o componentă importantă a controlului pandemiei şi a autogestionării măsurilor pentru reducerea vizitelor/ consultaţiilor la unităţile de asistenţă medicală, contribuind astfel la diminuarea răspândirii virale. Un grup de cercetători din Noua Zeelandă a realizat un studiu, ale cărui rezultate au fost preluate de BASIC (Buletinul de actualităţi săptămânale al Institutului Cantacuzino). S-au folosit date din anchetele transversale pentru a corela autodiagnosticul de gripă cu dovezi serologice (titruri de inhibare a hemaglutinării ≥ 1:40) din pandemia H1N1-2009 şi s-au selectat simptomele care au mai multe şanse de a fi prezente într-un autodiagnostic corect. Serurile şi datele factorilor de risc au fost colectate de o anchetă naţională a seroprevalenţei gripei A/H1N1 din noiembrie 2009 până în martie 2010 (trei luni după primul val pandemic în Noua Zeelandă). Datele şi serurile au fost obţinute de la 318 copii, 413 adulţi şi 423 de lucrători din asistenţa medicală. Probabilitatea de a fi seropozitivi nu a fost diferită la cei care au crezut că au gripă faţă de cei care au crezut că nu au avut gripă, la toate grupurile. În rândul adulţilor, 23,3% din cei care au raportat că au avut gripă au fost seropozitivi pentru H1N1, dar printre cei care nu au raportat gripă, 21,3% au fost, de asemenea, seropozitivi. Aceste date de supraveghere au fost influenţate şi de definiţiile de caz din Noua Zeelandă, astfel că unele persoane au avut o probabilitate mai mare să creadă că au avut gripă, dar aceste profiluri ale simptomelor nu au fost asociate cu o probabilitate mai mare de seropozitivitate faţă de gripa H1N1. Autorii au concluzionat că autodiagnosticul nu prezice cu exactitate seropozitivitatea gripei. Simptomele promovate de mai multe campanii de sănătate publică sunt legate de autodiagnosticul gripei,